Săptămâna trecută, timp de cinci zile, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO, administrat de Universitatea din Bucureşti, 26 de voluntari pentru Geoparc au urmat un set de cinci cursuri în cadrul taberei de formare „Ambasadorii Geoparcului”.
În perioada 11 – 15 iulie 2016, aspiranţii la titlul de ambasador au aflat cum să comunice şi să relaţioneze cu ceilalţi, ce fac tinerii din alte geoparcuri internaţionale şi din parcurile naturale, de ce este unică Ţara Haţegului şi ce ar face dacă ar fi puşi în postura de director al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului. Cursurile s-au desfăşurat utilizând metode de educaţie nonformală, cu o componentă puternică de dezvoltare personală şi au constat în dezbateri, exerciţii, studii de caz, excursii şi vizite în teren. La finalul taberei, toţi cursanţii au trecut printr-o evaluare, în prezenţa părinţilor şi a prietenilor. Evaluarea a constat în a vorbi în faţa audienţei despre ce înseamnă pentru ei dobândirea statutului de ambasador, ce îşi propun să facă pentru Geoparc în perioada următoare şi cum cred că pot contribui la promovarea imaginii Geoparcului în ţară şi în străinătate.
Voluntarii au fost foarte entuziasmaţi de informaţiile primite în timpul cursului, mai ales că au avut posibilitatea de a-şi clarifica anumite cunoştinţe despre conceptul de Geoparc şi despre importanţa lui pentru comunitate, dar şi ca arie protejată de interes geologic. Cel mai mult i-a încântat însă că au reuşit să îşi învingă teama de a vorbi în public şi astfel să poată fi în măsură să le povestească tuturor celor interesaţi despre cât de frumoasă şi de interesantă este Ţara Haţegului.
Fiecare participant a fost recompensat cu o diplomă care, pe lângă certificarea urmării cursurilor de formare, include şi principalele cunoştinţe, abilităţi şi atitudini obţinute pe parcursul celor cinci zile. Ei vor trebui să urmeze însă şi alte etape de formare până la dobândirea titlului de ambasador. Prima ocazie de a-şi pune în valoare cunoştinţele dobândite o vor avea chiar la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul Festivalului Dinozaurilor, cel mai important eveniment al verii organizat de Geoparc.
„Prin acest proiect ne-am propus să îi ajutăm pe cei mai buni voluntari să treacă la o nouă etapă, în care să fie în măsură să îşi reprezinte cu succes zona, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Geoparcul este sit UNESCO şi acest statut ne obligă foarte mult. Viitorii ambasadori trebuie să fie percepuţi ca o echipă de elită, în măsură să îşi asume responsabilităţi şi să fie un model de urmat în comunitate. Programul Voluntari pentru Geoparc este unul dintre cele mai de succes programe ale noastre şi a fost recunoscut, în 2015, de Fundaţia ProPrak drept cel mai bun program de voluntariat, din arii protejate, desfăşurat în România. Aici, activitatea de voluntariat se face pe baza unui contract şi a unui calendar de activităţi, iar recunoaşterea este dată de certificate şi diplome internaţionale Voluntpass, eliberate de Universitatea din Bucureşti. Ne dorim ca în urma rezultatelor obţinute aici, conceptul de ambasador să poată fi replicat şi în alte arii naturale protejate din România şi, de ce nu, în alte geoparcuri internaţionale”, a declarat Alexandru Andrăşanu, directorul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO.