Acasă Sport Adrian Câmpean: „Totul sau nimic în partida cu CS Hunedoara”

Adrian Câmpean: „Totul sau nimic în partida cu CS Hunedoara”

Sâmbătă, pe stadionul “Parângul” din  Lonea, de la ora 11:30, se vor întâlni echipele Inter Petrila și CS Hunedoara într-un joc contând pentru etapa cu numărul șase a Ligii a IV-a la fotbal.

Cât mai mulți spectatori
După ce a pierdut două puncte prețioase la Deva, Inter spune prin glasul antre­norului  ei, Adi Câmpean, că nu vrea decât victoria: „Este unul dintre cele mai importante meciuri pentru noi. Dacă vom câștiga, vom lua o opțiune serioasă pentru primul loc, pentru că mai apoi vom avea un program mai lejer. Începutul campionatului a fost cu meciuri mai grele pentru noi. CS Hunedoara, echipa cu care vom juca sâmbătă, este un adversar bun. Pe mine, clar, nu mă va mulțimi decât o victorie, având în vedere faptul că etapa trecută am pierdut două puncte importante. Am vorbit cu băieții, sunt destul de motivați pentru acest joc. Ne dorim să fie cât mai multă lume prezentă la meci să ne susțină așa cum o face de obicei”, spune Câmpean.

Revine Mareș
Adi Câmpean a vorbit și despre revenirea la echipă a lui Marius Mareș, după tentativa acestuia de a juca în Liga a III-a, la Cetate Deva.
„Mareș s-a pregătit cu noi, dar el vine după o absență destul de mare de pe gazon. Nu știu exact care este situația lui, dar dacă am decis să-l luăm iar în lot, așa se va întâmpla”, a  declarat Adi Câmpean.
Inter Petrila se află, neînvinsă, pe primul loc în Liga a IV-a cu 12 puncte. CS Hunedoara se poziționează pe locul al patrulea cu doar trei puncte de lider.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.