Ieri, 23 octombrie, la ora 10:10, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 68, în afara localității Zeicani, din direcția de mers Oţelu Roşu – Haţeg, pe o porţiune de drum în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto şi a unui pasager în vârstă de 18 ani, din judeţul Caraș-Severin.
Dacă fiecare participant la trafic ar circula cu viteza regulamentară posibilitatea accidentelor ar fi foarte mică. În schimb și timpul de deplasare spre destinație ar fi ireal de mare. Însă în condițiile în care infrastructura rutieră nu ne ajută, șofatul precaut este singura soluție.
În acest caz au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Alina PIPAN