La finele anului trecut Primăria Deva a făcut publice toate proiectele cu finanțare europeană pe care administrația locală le derulează. După cum deja am amintit, patru dintre ele au depășit termenele de execuție, iar din acest motiv au existat sancțiuni importante care se vor plăti din bugetul local. Pentru a îmbunătăți imaginea de ansamblu a investițiilor și realizărilor din Deva, au fost făcute publice toate proiectele, cu finanțările aferente, stadiul de realizare și decontările pentru anul în curs pentru a acoperi sancțiunile și a finaliza proiectele întârziate. Din cele 15 proiecte cu finanțare europeană, 11 au fost finalizate cu succes. 4 sunt cu probleme. Valoarea totală a finanțărilor s-a ridicat la 100.026.016,93 lei, iar valoarea totală a finanțărilor ce vor trebui acoperite de primărie din bugetul lui 2016 este de 2.623.255,15 lei.
Cetatea Devei – Incintele II şi III – a avut o finanțare de 38.428.182,03 lei, este realizat în proporție de 100%, dar cele două incite reprezintă o lucrare necesară în afara proiectului și va costa primăria 45.000 lei. Reabilitarea spaţiului public urban B-dul Dacia şi zona adiacentă este un proiect în valoare de 5.620.392,01 lei, este finalizat doar în proporție de 85%, iar primăria va mai avea de achitat din bugetul local 1.786.295,37 lei. Creşterea eficienţei energetice la Blocul J a primit o finanțare de 1.722.412,10 lei, nu a fost realizată decât 85% din lucrare, deci primăria va avea de continuat lucrarea achitând 724.053,71 lei. Colegiul Energetic Dragomir Hurmuzescu a primit pentru modernizare și dotare 14.893.697,08 lei. Nu au fost achiziționate softurile IT și licențele acestora. Acea parte a investiției va fi achitată de Primăria Deva și va costa bugetul local 67.906,07 lei.
Proiecte finalizate cu succes
Amenajare Piaţa Arras – 6.441.384,17 lei
Amenajare platformă Ardealul -3.295.444,89 lei
Reabilitarea spaţiului public urban B-dul Iuliu Maniu – 13.123.194,63 lei
Reabilitarea spaţiului public urban B-dul Decebal – 5.308.326,43 lei
Pistă de biciclişti Calea Zarandului – 2.304.311,80 lei
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică – 554.719,62 lei
Creşterea eficienţei energetice Blocul 15, E8, 41- 1.734.745,18 lei
Creşterea eficienţei energetice Blocul Nr. 64 Aleea Streiului – 1.948.015,75 lei
Creşterea eficienţei energetice Blocul M3 Aleea Crizantemelor – 1.296.296,22 lei
Creşterea eficienţei energetice Blocul Nr. 27 str. Minerului şi P3 Al. Moţilor – 1.831.094,70 lei
Creşterea eficienţei energetice Blocul Nr. 13 M. Eminescu şi 80/2 C. Zarandului – 1.523.800,32 lei