(DOCUMENTE) Câteva “decartelări” ratate de vicepreşedintele Gligor. Eternul candidat, veşnicul perdant. Iată...

(DOCUMENTE) Câteva “decartelări” ratate de vicepreşedintele Gligor. Eternul candidat, veşnicul perdant. Iată unde au ajuns banii judeţului în mandatul lui Gligor

DISTRIBUIȚI

Chiar dacă deputatul Bogdan Radu Ţîmpău ot Cârjiţi este pe lista neagră a conducerii naţionale a PNL, băieţaşul acuzat că ia lumină de la Moloţ nedovedind suficientă vână / anvergură pentru a coordona organizaţia judeţeană PNL (sens în care a şi fost tăvălit serios la recenta descălecare a lui Vasile Blaga în judeţ), asta nu-i foloseşte nicidecum lui Gligor. Organizaţia judeţeană are câţiva lideri capabili să preia frâiele, iar Gligor va rămâne, cum s-a cam obişnuit, tot pe locul doi. De altfel, după atâtea şi atâtea bătălii electorale pierdute (unele chiar umilitor de grav) de către Gligor, e clar că viitorul partid de guvernământ nu se va risca electoral pe mâna exponentului politic judeţean al ciumei portocalii. Deşi omul, conştient că poporul nu-l prea loveşte cu ştampila, visează deja la locul 1 (eligibil) pe lista PNL Hunedoara pentru Senatul României.

Gligor a exercitat efectiv atribuţiile de preşedinte al CJ Hunedoara din luna decembrie 2014, după reţinerea şi punerea sub acuzare a ex-preşedintelui Moloţ şi a ex-vicepreşedintelui Balint, acuzaţi de fapte de corupţie, începându-şi mandatul cu o promisiune de “decartelare” economică a judeţului. Cum ar veni, în traducere, promisiunea lui Gligor însemna deconectarea firmelor din aturajul tandemului liberal Moloţ-Balint de la bugetele publice, dimpreună cu organizarea unor proceduri transparente de achiziţie publică. Mandatul incolor al lui Gligor, încheiat la mijlocul lunii iunie 2015, moment din care CJ Hunedoara are un preşedinte ales prin votul consilierilor judeţeni, a cam ratat însă “decartelarea” mult promisă. 

Doar câteva exemple

În plin mandat asigurat de Gligor la şefia CJ Hunedoara, Teatrul de Artă Deva, subordonat administraţiei judeţene, a atribuit direct – la data de 21.05.2015 – un contract în valoare de 97.118,95 lei plus TVA societăţii Tropicana Holding SRL Deva. Contractul vizează “lucrări de reparaţii curente la sediul Teatrului de Artă Deva”.

După cum cotidianul Ziarul Văii Jiului a demonstrat în luna februarie a.c., firmele din grupul de societăţi Tropicana (Tropicana Industries SRL, Tropicana Holding SRL şi Tropicana Com Serv SRL) au făcut parte din reţeaua prietenilor lui Moloţ, cea a beneficiarilor de funcţii plus achiziţii directe, contracte de lucrări şi de asistenţă juridică. Amănunte pe aceeaşi temă AICI, în articolul publicat de Hunedoara Plus.

D-lui Gligor, mama şi tata “decartelării” judeţului, i-a scăpat şi faptul că, tot pe direct, la data de 13.03.2015, Teatrul de Artă Deva a atribuit societăţii Prof Business SRL Deva un contract de “servicii de radio şi TV” în sumă de 100.000 de lei plus TVA. Caius Antoniu Stepan, asociat unic şi administrator al societăţii amintite, a fost coleg cu dl. Gligor pe lista candidaţilor Uniunii Social Populare pentru CJ Hunedoara în 2012. Angela Aurora Stepan, fost consilier (angajat, nu ales) la Primăria Deva figurează în prezent pe lista personalului de execuţie angajat al CJ Hunedoara.

Dl. Gligor, mama şi tata corectitudinii administrative, a considerat probabil foarte corect ca firma familiei unui angajat al CJ Hunedoara să facă afaceri cu o instituţie subordonată administraţiei judeţene. Şi asta chiar nu e tot. Două zile mai devreme, în 11.03.2015, Teatrul de Artă Deva atribuia acelaşi societăţi, Prof Business SRL Deva, un contract de “servicii de agenţii de presă” în sumă de 100.000 de lei plus TVA. Caius Antoniu Stepan şi-a pregătit din timp firma pentru a prelua cele două contracte, în valoare totală de 200.000 de lei plus TVA, cu Teatrul de Artă Deva. Prin Hotărârea nr. 1 din 30.01.2015, obiectul principal de activitate al firmei Prof Business SRL devenea cel codificat CAEN  7311  –  “Activităţi  ale  agentiilor  de publicitate”. Cum s-a aruncat Teatrul de Artă Deva la contracte de 200.000 de lei plus TVA către o firmă care, cu mai puţin de două luni înainte, era profilată pe “Lucrări de construcţii a clădirilor rezidentiale şi nerezidentiale”, o firmă care, în 2014, a avut fix 1 angajat? Posibil ca doar dl. Gligor să poată descifra asemenea mister. Asta-i „decartelare” ori ba, domnule Gligor?

După cum Ziarul Văii Jiului…
…a dezvăluit în 9 iunie 2015, Consiliul Judeţean Hunedoara a direcţionat în luna martie a.c., pe direct, peste 2,2 miliarde de lei vechi sub forma a trei contracte către două societăţi comerciale în jurul cărora se conturează aspecte absolut interesante. Din ecuaţie nu puteau lipsi şi nişte foşti pedelişti, oameni de nădejde de-ai vicepreşedintelui Gligor Dorin Oliviu, un individ neconfirmat de votul popular.

În 18 şi 23 martie a.c., CJ Hunedoara a încheiat cu Defensis Mar SRL Simeria un număr două contracte, de 98.990 de lei plus TVA (Reparaţii curente la Galeriile de Artă Forma) şi 35.939,08 lei + TVA (Reparaţii curente centrală termică, garaj şi bibliotecă şi instalaţii de încălzire bibliotecă).

Defensis Mar SRL, înfiinţată în 2013, este deţinută şi administrată de către asociaţii în cote egale Morcozan (fostă Nicorici) Anca – Gabriela şi Morcozan Adrian Nicolae. Numele d-nei Morcozan este legat de falimentul răsunător al Inst Serv Adonis SRL, actualmente în insolvenţă, societate la care a fost asociat şi administrator alături de Nicorici Dionis. Societatea a dat colţul lăsând în urmă datorii de aproape 17 miliarde de lei vechi către finanţe, bănci, administraţii locale şi diverse persoane fizice ori juridice. Demne de menţionat sunt şi cele 63 de ţepe cu 16 file cec şi 47 de bilete la ordin, suma totală refuzată la plată fiind de 2.272.154,14 lei, adică peste 22,7 miliarde de lei vechi.

Tot pe direct, la data de 9 martie a.c. la bugetul CJ Hunedoara şi-a făcut loc şi Asim Tarra SRL Simeria, căreia i-a fost atribuit un contract în valoare de 43.000 de lei plus TVA pentru servicii de curăţenie şi întreţinere la sediul CJ Hunedoara. De facto, Asim Tarra SRL (deţinută de Valentin Asan) a preluat din mers afacerile şi portofoliul de clienţi al Nasan Sim SRL (în prezent în faliment, deţinută în cote egale de Valentin Asan şi Marcela Elena Danciu). Înainte de obştescul sfârşit, Nasan Sim SRL a introdus în circuit biletul la ordin seria CARP3AA nr. 390514, în sumă de 2.155,77 lei, refuzat la plată la data de 23.01.2014 din lipsă totală de disponibil.

Aşa cum am mai arătat, presa anilor 2011 – 2012 îi menționa pe Asan și Danciu drept participanți, alături de mai mulți pedeliști, la o tabără gratuită, în Costinești. O tabără cu caracter social în care, de fapt, ar fi trebuit să ajungă tineri cu dificultăți financiare, nicidecum niște personaje selectate pe criterii politice. Spre ce zări au mai plecat banii judeţului sub atenta acţiune de “decartelare” marca Gligor? Veţi afla.
Cătălin DOCEA
(sursa foto: facebook.com)

(DOCUMENTE) Câteva “decartelări” ratate de vicepreşedintele Gligor.

4 COMENTARII

  1. Ordinar poate fii acest GLIGOR Se spune ca ar fii fost si in ceva consiliu de administratie la ceva temocentrala de ce nu e verificat de ANI? Dv stiti ceva e real? Este adevarat ca si-a lovit sotia cand a pierdut alegerile la PRIMARIA BRAD?

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii