Deva. Tentativă eşuată a primarului Mărginean de a se detaşa de firmele...

Deva. Tentativă eşuată a primarului Mărginean de a se detaşa de firmele beneficiare ale epocii de tristă amintire Moloţ. Criticată pentru scăpările gen Dorel de la Piaţa Cioclovina, Tropicana Holding SRL ar putea semna noi contracte cu administraţia deveană. Primarul, în conflict de interese.

DISTRIBUIȚI

Foarte rare sunt momentele în care un primar critică lucrările derulate în baza unor contracte pe care chiar el ori reprezentanţi ai unor entităţi subordonate administraţiei locale le-au semnat. Edilii n-au prea des asemenea şanse întrucât, pe parcursul derulării oricărui contract de lucrări, aparatul de specialitate al primarului verifică periodic stadiul lucrărilor şi intervine din timp pentru a nu exista momente penibile, de genul celor de la recepţia programată a lucrărilor de reamenajare / modernizare a Pieţei Cioclovina. Recepţia nu a fost semnată după ce primarul în persoană s-a declarat nemulţumit de calitatea lucrărilor (mai exact de caracterul incomplet al acestora), aspecte relatate pe larg de hunedoaraplus.ro

După cum cotidianul Ziarul Văii Jiului a demonstrat în luna februarie a.c., firmele din grupul de societăţi Tropicana (Tropicana Industries SRL, Tropicana Holding SRL şi Tropicana Com Serv SRL) au făcut parte din reţeaua prietenilor lui Moloţ, cea a beneficiarilor de funcţii plus achiziţii directe, contracte de lucrări şi de asistenţă juridică.

Falsitatea lui Mărginean, care acum face pe edilul preocupat, este fără limite. În octombrie 2014, Mărginean era primit în PNL în uralele baronului lui Moloţ, care abia putea scoate câteva cuvinte de atâta bucurie ce era pe sufletul lui. Bucurie împărtăşită şi de Tiberiu Balint, coleg la putere, dar şi la arest, cu baronul Moloţ.

În decembrie 2014, artizanii intrării lui Mărginean în PNL, Moloţ şi Balint, erau reţinuţi pentru fapte de corupţie. Imparţial ca tot românul, edilul Mărginean disperă acum până la harachiri una dintre firmele prietene sistemului mafiot coordonat de Moloţ Mircea Ioan. A nu se înţelege că firmele din grupul de societăţi Tropicana ar face parte dintr-o grupare cu preocupări de ordin mafiot. Nicidecum. Ci doar că au beneficiat de contracte de lucrări în epoca de tristă amintire Moloţ, ins cercetat pentru infracţiuni de corupţie. Aspecte de necontestat.

Făcând pe apărătorul cheltuirii cu maximă şi atentă precupare a banului public, edilul Mărginean dă impresia că apariţia Tropicana Holding SRL în rândul constructorilor contractaţi de către administraţia deveană ar fi o întâmplare. Nimic mai fals. Pe lângă contractul de “Lucrări de reamenajare/modernizare piaţă agroalimentară de cartier în municipiul Deva, denumită Piaţa Cioclovina”, contract semnat de Tropicana Holding SRL cu Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină (achiziţie directă, în valoare de 292.301,17 lei plus TVA, finalizată la 11.11.2014), societăţii amintite i s-a mai atribuit, tot pe direct, contractul privind “Reamenajarea (modernizarea) pieţei agroalimentare din b-dul M. Kogălniceanu, municipiul Deva, judeţul Hunedoara”, semnat cu Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină (în valoare de 129.503,30 lei plus TVA, achiziţie finalizată la data de 27.10.2014). Nu este exclus ca, pe aceeaşi relaţie, să existe şi alte contracte.

La scurt timp după ce, în aplauzele baronilor corupţi Moloţ şi Balint, Mărginean a aterizat în PNL, administraţia locală a atribuit, pe direct, contracte de peste 5,2 miliarde de lei vechi unei firme din reţeaua prietenilor lui Moloţ. Cum epoca Moloţ a apus, cum pe Mărginean îl nemulţumesc subit lucrările executate de Tropicana Holding SRL. Dom’ Petrica, chiar ne crezi proşti?

Într-un comentariu postat la acest articol, cititorii pun calitatea proiectului de la Piaţa Cioclovina, şi implicit problemele care au generat amânarea recepţiei, pe lipsa de experienţă a SC Structur Proiect SRL Deva, care ar fi luat lucrările “pe ochi frumoşi”. Că o fi sau nu aşa, rămâne de stabilit. Cert este că, în 30.04.2015, Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină – entitate aflată sub autoritatea Consiliului local al municipiului Deva – a atribuit direct firmei amintite alte două contracte, de 18.700 de lei plus TVA şi, respectiv, 3.500 de lei plus TVA. Nu este exclus ca, şi pe această relaţie, să existe şi alte contracte.

Spuneam că, în ciuda falsităţii lui Mărginean, a încercărilor sale disperate de a se detaşa de epoca Moloţ, administraţia deveană, reprezentată de Petru Mărginean în persoană, ar putea semna noi contracte cu Tropicana Holding SRL. De pildă, chiar ieri, în 6 iulie 2015, a avut loc deschiderea ofertelor pentru contractul de execuţie a lucrărilor suplimentare de termo şi hidroizolare a acoperişului de la scara B a blocului 41 de pe strada Minerilor. Un contract estimat la 45.108,54 lei noi plus TVA. Au fost depuse trei oferte, de către Viosil Instalconstruct SRL, Tropicana Holding SRL şi F&F Tiger 96 Com SRL. Cea mai bună ofertă, de 43.747,81 lei plus TVA, a fost depusă de către Tropicana Holding SRL, care a prezentat la cererea de oferte absolut toate documentele solicitate. Implicit, reprezentantul legal al societăţii amintite are toate şansele ca, în curând, să se afle faţă în faţă cu edilul Mărginean pentru semnarea unui nou contract. Regăsiţi procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor în galeria foto a acestui articol (mulţumim devenilor de bine care ne-au remis documentul atât de rapid, semn că încă mai există oameni demni în administraţia locală).

Toate societăţile din grupul de firme Tropicana sunt administrate de Mircea Laza, în acţionariatul acestora fiind Laza Adina – 50% şi Laza Mircea – 50% (la Tropicana Industries SRL), Laza Mircea – 100% (la Tropicana Holding SRL) şi Laza Adina – 100% (la Tropicana Com Serv SRL).

De altfel, edilul Mărginean ţine morţiş să ne demonstreze că Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină este o vacă de muls. Printr-o achiziţie finalizată la data de 18.09.2013, serviciul aflat în subordinea CL Deva a atribuit direct contractul de “Servicii de reclamă şi promovare a evenimentului organizat de către SPAPTC Deva constând în: producţie de film de prezentare, emisiune informativă, reportaje informative, stiri informative” către Antena 1 Deva SRL. Contractul atribuit direct, în valoare de 40.000 de lei plus TVA, a ajuns aşadar la firma administrată de către Gabriela Mărginean (care s-a retras din calitatea de administrator al societăţii amintite abia la data de 24.06.2014, ca urmare a hotărârii nr. 1 din aceeaşi dată a asociaţilor SC Antena 1 Deva SRL). Unii i-ar zice conflict de interese. Noi îi spunem doar tupeu. În rest, să se pronunţe Agenţia Naţională de Integritate. Vom reveni.

Cătălin DOCEA

Proces verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor

2 COMENTARII

  1. […] Aşa cum Hunedoara Plus a arătat la finalul acestui articol,  printr-o achiziţie finalizată la data de 18.09.2013, Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină, aflat în subordinea CL Deva a atribuit direct contractul de “Servicii de reclamă şi promovare a evenimentului organizat de către SPAPTC Deva constând în: producţie de film de prezentare, emisiune informativă, reportaje informative, stiri informative” către Antena 1 Deva SRL. […]

  2. Ce nu stiti probabil este si faptul ca aceasta firma STRUCTUR PROIECT SRL Deva a beneficiat si de alte cateva contracte pe parte de reabilitare si anvelopare blocuri din municipiul deva.Contractele respective au fost remunerate cu sume substantiale iar calitatea proiectelor lasa de dorit asta== ca sa nu mai luam in calcul faptul ca pentru a putea sari peste procedura de achizitie (unde alte firme de renume de proiectare ar fi putut participa cu oferte) un 10% a rezolvat toate problemele.Si acum vine partea interesanta: cine a receptionat lucrarile de proiectare si respectiv facturile aferente acestor proiecte?daca aflam raspunsul asta atunci stim cu siguranta cine a primit si cei 10%.

    PS: Compartimentul Tehnic nu este strain de atribuirea unor contracte catre fime dubioase fara a avea la baza o necesitate concreta.Oare ecranul imens de la BEJAN (care a costat de 5 ori pretul normal si care nici macar sunet nu are) cum a fost cumparat, de cine si pe ce criterii a fost aleasa firma?

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii