ZVJ vă recomandă Cărţile Ivonei

„Adevărul despre cazul Harry Quebert” scrisă de Joël Dicker şi publicată în România de Editura Trei, a constituit un debut remarcabil pentru tânărul autor de origine elveţiană. Romanul a fost publicat în 2012 şi la scurt timp a fost distins cu prestigiosul Premiu „Goncourt”. Succesul a fost neaşteptat, ascensiunea în cariera literară a fost fulminant. Vânzările au depăşit două milioane, cartea fiind tradusă deja în 37 de limbi, în patruzeci şi cinci de ţări.

Acţiunea se petrece în America anului 1975 localitatea Aurora, New Hampshire, când Nola Kellergan dispare în miez de noapte, după ce poliţia înregistrează un apel de urgenţă de la o bătrână de la marginea pădurii. Ulterior şi bătrâna este descoperită moartă în propria casă. Poliţia urmăreşte toate indiciile, dar închide cazul fără a găsi făptaşul.

În anul 2008 trupul tinerei fete este descoperit, suspect principal devenind profesorul universitar Harry Quebert. Fostul lui elev, Marcus Goldman, este chemat în ajutor pentru a încerca să descopere adevăratul făptaş. Încă de la primele pagini, cartea este ceea ce englezii numesc „a page turner”, un roman care se citeşte rapid, dintr-un foc. Personajele sunt prinse într-o alambicată reţea de conexiuni, astfel încât personajele secundare devin suspecţi principali, intră în atenţia cititorului, pentru a lăsa loc mai târziu unui alt suspect. Misterul este elucidat abia la finalul romanului, în care aflăm şi adevărul despre Harry Quebert.

Romanul este un thriller, o poveste de iubire, dar şi o veritabilă sinteză a regulilor de aur în scrierea unui roman de succes. „Dacă scriitorii sunt fiinţe atât de fragile, Marcus, este pentru ca ei pot să cunoască două feluri de chinuri sentimentale, adică de doua ori în plus faţă de oamenii obişnuiţi: suferinţele din dragoste şi suferinţele pricinuite de cărţi. Să scrii o carte e ca şi cum ai iubi pe cineva: poate să devină ceva foarte dureros”.

Premiul Nobel pentru literatură în anul 2015 a fost acordat autoarei Svetlana Aleksievici, „pentru scrierile ei polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în vremurile noastre” („for her polyphonic writings, a monument to suffering and courage in our time”) după cum e precizat pe site-ul Nobel. Editura Corint, în colecţia de Istorie, a publicat recent Dezastrul de la Cernobîl, în traducerea Antoanetei Olteanu chiar în acest an, dând publicului ocazia să descopere efectele devastatoare ale exploziei de la centrala atomonucleară la data de 26 aprilie 1986.

Paginile cărţii conţin relatările cutremurătoare a supravieţuitorilor de la Cernobîl despre persoanele dragi pe care le-au pierdut după explozie sau despre viaţa lor în Zonă. Multe persoane locuiesc încă în regiunea păzită de militari, pentru simplul motiv că Cernobîlul constituie pentru ei o casă, un spaţiu încărcat de valori sentimentale,în care au crescut generaţii întregi de copii- un loc pe care nu l-au putut părăsi. Majoritatea celor intervievaţi povestesc despre fenomenul Cernobîl, cu efecte vizibile peste ani şi cu efecte nebănuite în secolele viitoare. Lectura este dureroasă, trezind sentimente contradictorii. Paginile conţin relatările oamenilor direct afectaţi de această catastrofă, înregistrând fiecare suspin, fiecare pauză şi intonaţie şi ai senzaţia că asculţi oamenii în mod real. Povestirile mamelor îndurerate, ale copiilor care ştiu deja că moartea este iminentă, ale bătrânilor, ale militarilor, toate par legate de ideea unei bătrâne care a rămas pe loc: „Ce să vă spun? Lucrul cel mai drept pe lume este moartea. Nimeni n-a scăpat de ea. Pământul îi primeşte pe toţi: şi pe buni, şi pe răi, şi pe păcătoşi. Iar o mai mare dreptate pe lume nu există”. (Zinaida Evdokimovna Kovalenka). Umorul negru este nelipsit din relatările oamenilor, care îşi amintesc de glume legate de radioactivate, un câine a fost numit Radius, unii care nu înţelegeau conceptul de atom radioactiv. „Bunica noastră nu putea pricepe de ce nu am luat două borcane de dulceaţă de căpşuni, care-mi plăcea mie, doar e în borcane, acoperită cu capacul. Cu capac de fier”.

Pe de-o parte, mesajul implicit al cărţii este durerea pe care omul i-o pricinuieşte omului, pentru că nu există invenţii fără costuri plătite prin jertfe omeneşti. Pe de altă parte, cartea îndeamnă la pace, înţelegere, redescoperirea valorilor umane, înţelepciune pentru generaţiile în mâinile cărora vom lăsa întregul nostru trecut, cu lecţii dure, dar valoroase.