ZVJ vă recomandă / Cărţile Ivonei

Acest roman reprezintă o altă perspectivă a cumplitei boli numite Alzheimer. În aceste pagini de o dureroasă francheţe, Alice Howland, un cercetător de renume mondial în domeniul lingvisticii, cu studii aprofundate despre memorie, dezvoltarea limbajului şi funcţiei cognitive ale copiilor, se îmbolnăveşte de Alzheimer. Alice descoperă că uită anumite cuvinte, că nu mai ştie ce anume trebuie să predea la un curs, deşi l-a revizuit cu câteva ore înainte, şi îşi rătăceşte tot mai des lucrurile.

Aceste pagini descriu drama trăită de o mamă care este condamnată să nu-şi mai recunoască niciunul dintre copii. Alice simte acest lucru ca pe o pierdere a identităţii, înţelegând efectul devastator pe care îl va avea boala asupra creierului. Interesantă turnură iau lucrurile în momentele în care Alice scapă treptat de toate ideile preconcepute despre viaţă (idei şi concepţii dobândite de-a lungul întregii vieţi) şi începe în schimb să „simtă” lumea înconjurătoare. Una dintre fiicele ei doreşte să fie actriţă şi, în ciuda criticilor aduse de mama ei, ea urmează nişte cursuri pentru amatori. Tocmai această fiică pe care Alice ar dori să o vadă intrând în lumea teatrului şi actoriei prin studii formale va fi cea care o va ajuta să rămână legată de prezent prin intermediul sentimentelor. Intuiţia, sensibilitatea pentru frumos şi înţelegerea întâmplărilor dincolo de aparenţe sunt laturile care se manifestă tot mai puternic, pe măsură ce dimensiunea conceptuală şi abstractă se descompun asemenea unei pânze deşirate cu urzeala distrusă. Pierderea orientării în spaţiu, momentele de rătăcire îi transformă pe aceşti bolnavi în nişte copii, care trebuie îngrijiţi cu deosebită atenţie şi cu mult efort de cei din jurul lor.

Ecranizarea filmului, în 2014, Still Alice, în regia lui Richard Glatzer şi Wash Westmoreland, având drept protagonişti principali pe magnifica actriţă Julianne Moore şi pe binecunoscutul Alec Baldwin, urmăreşte îndeaproape firul epic al cărţii, deşi finalul romanului a fost uşor adaptat pentru marele ecran, probabil pentru simplu motiv că un spectator doreşte să vadă o încheiere, pe când un roman îşi permite luxul de a lăsa povestea deschisă spre interpretarea şi imaginaţia cititorului.