Pe lângă pregătire, îţi trebuie un pic de curaj și poți câștiga mai bine!
Cu industria extractivă și cea producătoare de energie în declin, cu piața locurilor de muncă în derivă, Valea Jiului, dar și orașe ca Brad, Orăștie, Hunedoara, Simeria ori Călan sunt pline de oameni în căutarea unui loc de muncă. Nu este ușor să vezi că listele cu locuri de muncă de la ALOFM au doar câteva locuri de muncă, majoritatea modest plătite, în schimb, cutia poștală se tot umple cu facturi deloc modeste. Cine nu mai face față pe plan local ia drumul străinătății, și nu este rău. Dar pentru cei care nu vor să părăsească țara, oricare ar fi motivul, avem o altă soluție: munca în orașele mari, unde se caută în permanență angajați.
În Timișoara și Arad se câștigă în acest moment cu 40 la sută mai mult decât se câștigă în județul nostru. De lucrat se lucrează la fel. Pe site-urile noastre puteți găsi în permanență oferte ale angajatorilor din zonele dezvoltate ale țării, care vor meseriași, oferă salariu bun, bonuri de masă, și, cel mai important, cazare. Nu este ușor să-ți faci bagajul și să pleci pentru a lucra în alt oraș, dar este mult mai simplu decât să aștepți să vină locul de muncă la tine. Cu cazarea asigurată, fără o cheltuială de proporții de luat în calcul, câștigul este mai mare.
Detaliem, pentru cei care vor să facă o schimbare și să câștige mai bine, ce oferă și ce caută angajatorii importatori de forță de muncă. O firmă timișoreană caută zugravi, zidari, finisori, șoferi, ingineri constructori și izolatori termosistem pe salarii și beneficii avantajoase, și asigură cazare pentru cei care sunt pregătiți să se mute la Timișoara cu locul de muncă. Profi Arad oferă cazare, salariu fix plus bonuri de masă pentru cei care au curajul să lucreze mai aproape de graniță. Munca este aceeași ca la supermarketurile Profi din Vale, dar beneficiile mai mari. Cu un telefon sau un mail se pot afla detalii clare, tot ce trebuie este să încerci.
În perioada următoare site-urile noastre vor publica și alte oferte de locuri de muncă, după ce vor identifica pe piața națională angajatori care pot oferi muncitorilor din județ ceea ce nu pot obține pe plan local.