Îmi permit să încep cu o mențiune, care, la o adică, poate fi luată și ca o scuză. “Dorel”-ul care, miercurea trecută, a făcut minunea rutieră din sensul giratorul de la Dincă care i-a uimit pe conducătorii auto nu este de la Serviciul de Salubrizare-Vulcan, așa cum greșit am scris, ci de la Serviciul ADPP.
Un serviciul care,
de altfel, face treabă bună în Vulcan, dar ai cărui lucrători mai “scapă” atunci când nu-i au lângă ei pe inginerii care le coordonează mișcările în spațiu. Așa-mi vine să cred că s-a petrecut și la blocul 21 A, cel de lângă poștă, lângă care se află pomul recent toaletat. Schilodit, mai bine zis, din moment ce a fost chelit de toate crengile. Dar nu asta reclamă locatarii scării a II-a, așa cum mi-au spus o doamnă și un domn care locuiesc aici.
Pe lângă faptul
că tăietorii au mânuit drujba fără milă, ei nu au dat nicio importanță pe unde cad crengile tăiate. Acestea au îndoit T-urile din fier și au distrus sârmele pentru întins rufe din fața blocului. Victime colaterale, la o adică, cărora muncitorii nu le-au dat nicio importanță. Numai că locatarii nu sunt de aceeași părere. Ei vor ca lucrurile să fie îndreptate și le cer celor din conducerea acestui serviciu al primăriei să fie mai severi, pentru a nu se mai consemna asemenea practici.







