Vulcan. Un plus considerabil de lumină

Vulcan. Un plus considerabil de lumină

Timp de citire: un minut

Finalizarea proiectului de modernizare a iluminatului public din Vulcan a însemnat, fără tăgadă, un plus de confort pentru locuitorii acestui municipiu. Acum, după ce iluminatul public funcționează la fix, se poate spune că investirea a treisprezece milioane de lei, bani europeni, în acest domeniu a meritat cu prisos.

Nici un om

cu capul pe umeri nu ar putea să conteste faptul că Vulcanul a câștigat enorm în privința iluminatului public pe timp de noapte. Prietenul meu Florică, bunăoară, este entuziasmat la culme de fiecare dată când se plimbă seara pe bulevard. Și are de ce, fiindcă, când se lasă seara și la orele nopții, pe bulevardul mergi ca ziua. La fel și pe strada Nicolae Titulescu.

Sistematizarea iluminatului

public a însemnat plantarea a o sută șaptezeci de stâlpi noi, montarea a o mie opt sute treizeci de noi corpuri de iluminat și asigurarea unei iluminări corespunzătoare la douăzeci și nouă de treceri pentru pietoni. Nu cu mult timp în urmă, Cristian Merișanu a asigurat că vor fi rezolvate problemele cu iluminatul și în cartierele periferice semnalate de un fost consilier local. În plus, prin funcționarea sistemului automat care indică unde și câte corpuri de iluminat s-au defectat, se va putea interveni rapid, pentru remedierea defectelor ivite.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii