Vulcan. Trebuie mare atenție la străzile pe care se lucrează!

Vulcan. Trebuie mare atenție la străzile pe care se lucrează!

Timp de citire: un minut

Modernizarea sistemului de iluminat public din Vulcan avansează și a cuprins întregul tronson al străzii Nicolae Titulescu din centrul vechi al orașului. Lucrul este chiar dificil în unele locuri.

În partea dinspre

Școala Gimnazial nr.1 „Teodora Lucaciu” a trebuit spart trotuarul și pe o parte, și pe alta. Cineva a crezut, în acel moment, că s-a început asfaltarea străzii, lucrare mult așteptată, numai că nu a fost vorba de așa ceva. Din câte am auzit, societatea care a câștigat licitația la „Green Line” mai are de obținut câteva autorizații necesare pentru a se apuca de treaba cu repararea drumului. Așa că va mai dura. Așteptarea nu are nicio legătură cu primăria, trebuie spus asta, fiindcă asfaltarea de la Dincă la Iscroni se face cu bani din proiectul acesta cu autobuzele electrice.

Având în vedere

experimentele de la lucrările de canalizare, este de așteptat ca firma care efectuează iluminatul public să lase totul lună pe unde au lucrat oamenii ei. Spun asta, fiindcă au fost sparte nu numai trotuare paradite, cum este cel din zona Straja, ci și din acelea amenajate nu demult. Că tot veni vorba de trotuare! Ce se întâmplă peste drum de „Profi”, la giratoriul de la intersecția bulevardului cu străzile 1 Mai și Romană? Că a apărut din nou ditamai groapa săpată de cei de la Ape…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii