Ne-am obișnuit să vedem pungi scoase din containerele cu deșeuri menajere, deschise și lăsate, apoi, cu conținutul împrăștiat peste tot. Sunt imagini pe care le vezi cam la toate punctele gospodărești din oricare localitate.
De ceva vreme,
cei care caută prin gunoaie resturi de mâncare sau altceva ce le-ar putea fi de folos și-au diversificat activitatea. De când cu intrarea în vigoare a legii prin care returnarea ambalajelor cu garanție, atenția lor este atrasă și de „butoaiele” și de containerele destinate exclusiv pet-urilor și ambalajelor din sticlă. Imaginile de față sunt de la un punct gospodăresc din Vulcan, dar, din câte am auzit la radio, sportul acesta a început să fie practicat în toată țara.
E posibil
ca, printre zecile de ambalaje din plastic să se fi rătăcit și câteva care poartă semnul distinctiv recunoscut de sistemul electronic al aparatelor care eliberează bonul de cincizeci de bani. Nu am nicio treabă cu cei care caută astfel de ambalaje, dar, ca și altora, nu-mi place deloc ce lasă în urma lor. Nici nu-mi vine să mă gândesc ce va fi când, în viitorul nu prea apropiat, vor apărea și la noi acele insule ecologice despre care se tot vorbește. Căutătorii în gunoaie le vor rezolva și pe astea. Nu cu cartela, ci cu ranga sau cu târnăcopul…