Vulcan / Sare cu efect de mană cerească

Vulcan / Sare cu efect de mană cerească

Timp de citire: un minut
În cazul de faţă nu-i nicidecum vorba despre cineva care, cum era zicala, dacă limbă lungă are zece ani va sparge sare. Deşi sparg, cu adevărat, sare, băieţii din imagine nu au deloc limba lungă. Adică, să vorbească fără ei.
În toamnă,
în tot Vulcanul SC Pregoterm SA a amplasat zece containere, umplute, ulterior, cu sare brută. Necesară – mai e cazul să vă spun? – presărării ei pe trotuare, în caz de polei. Numai că, până acum, nu s-a lăsat cu atâta polei, încât containerele să se golească. Ca atare, cum era de aşteptat, cea încă înmagazinată s-a întărit şi a devenit un corp compact. Asta făceau, zilele trecute, câţiva lucrători de la Pregoterm.
O sfărmau,
după care sarea era scoasă din container şi pusă alături de el. Dar recipientele nu au rămas goale. Ele au fost umplute din nou cu sare proaspătă, neafectată de umiditate, aflată în depozitul din colonia de jos al societăţii. Operaţiunea este binevenită, mai ales că, la buletinele meteo, se anunţă că, în zilele următoare, ploaia va fi înlocuită cu ninsori. Iar în cazul că temperaturile vor scădea – ceea ce sigur se va întâmpla – sarea asta se va dovedi mană cerească.
Gheorghe OLTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii