Unul dintre proiectele aflate la ordinea de zi ședinței ordinare din octombrie a Consiliului Local Vulcan s-a referit la “aprobarea acțiunilor culturale, artistice, sportive și de agrement care se vor desfășura în luna noiembrie”.
Stabilirea programului
acțiunilor de acest gen la sfârșitul lunii premergătoare celei în care acestea au loc a fost efectuată în urmă cu doi ani. Aceasta, deoarece în acest fel sunt evitate situațiile în care acțiunile, până atunci programate în luna decembrie, ar putea întâmpina dificultăți de organizare. Ca și în alte dăți, sumele necesare desfășurării acțiunilor culturale din noiembrie vor fi suportate din bugetul local, cap. 67-02-Cultură și din sponsorizări.
Prima acțiune culturală
sprijinită financiar de consiliul local este Balul Bobocilor de Colegiul Tehnic Mihai Viteazu, spectacol care va avea loc în sala Cinematografului Luceafărul. Cealaltă acțiune programată pentru luna a unsprezecea a anului este Sărbătorirea Asociației Seniorilor 2016 Valea Jiului cu ocazia împlinirii a șapte ani de la înființare. Prilej cu care se va organiza o masă festivă, vor avea loc întâlniri și vor fi prezentate realizările asociației. Consilierul local Spiridon Simion, care este președintele Asociației Seniorilor 2016 Valea Jiului, s-a abținut de la vot.