Vulcan / Produsele tradiţionale atestate, între ce au fost şi câte au...

Vulcan / Produsele tradiţionale atestate, între ce au fost şi câte au mai rămas

Timp de citire: 3 minute
Din 2004 şi până în urmă cu trei ani, aproape nouă ani la rând, aşadar, România a avut un adevărat tezaur de produse tradiţionale. 4.402 de asemenea produse, răsărite din toate colţurile ţării, au primit atestare cum că prepararea lor s-a transmis, din leat în leat, din cele mai vechi timpuri.
Existau,
printre altele, până în 2013, 1.535 de produse tradiţionale din lapte, 750 de panificaţie, 285 de sortimente de băuturi alcoolice şi nealcoolice, 193 de gemuri şi dulceţuri pe bază de fructe şi 11 care aveau peştele în compoziţia lor. Nu ştiu dacă a fost vorba doar de o simplă generozitate în Ordinul Ministerial 690/ 2004, dar treaba este că, după perioada aceasta de inflaţie cu produse tradiţionale, acelaşi minister al Agriculturii a ieşit la interval, în noiembrie 2013, cu un alt ordin, cel purtând numărul 724, prin care rade fără milă şi dă la greu cu tasta „Delete” prin lista cu produsele tradiţionale recunoscute şi atestate.
Motivele invocate 
puse la dispoziţia celor care, până atunci, se mândriseră prin târguri şi-şi făcuseră zeci de poze cu tradiţionalele produse au fost că au apărut disfuncţionalităţi generate de provenienţa materiei prime utilizate, de lipsa rigurozităţii unor analize sau referitor la insuficienta dovadă privind istoricul tradiţionalităţii produselor şi a mărturiei transmiterii lor din generaţie în generaţie. Plus că nu existau nici prevederi obligatorii privind controlul sanitar veterinar care să ofere garanţii consumatorului. Ca urmare, Ordinul Ministerial 724/ 2013 a redus, de la peste patru mii la 490, puzderia de produse din galantarul tradiţionalelor. S-a ras fără milă, dovadă faptul că, din patruzeci şi şapte câte existau atestate înainte de 2013, judeţul Hunedoara a rămas cu douăsprezece. Câte dintre acestea le aparţin firmelor din Valea Jiului am aflat de la domnul Gheorghe Cristea, medic, doctor în medicină veterinară, şeful Cisrcumscripţiei Sanitare-Veterinare şi de Control al Alimentelor Vulcan-Lupeni (în foto).
Cu cinci produse
tradiţionale atestate se poate mândri valea noastră: „Caş de oi momârlănesc” (SC Teddy INTERNATIONAL srl), „Cârnaţi ţărăneşti afumaţi” (SC EDY URSU srl), „Cârnăciori proaspeţi” (SC EDY URSU), „Cârnaţi afumaţi” (SC EDY URSU) şi „Brânză de oaie Burebista” (SC COMEXIM „R” Lupeni). Dosarele depuse pentru atestare au fost multe, unele au fost respinse de câte două-trei ori, dar perseverenţa le-a făcut pe societăţile comerciale interesate să treacă prin stufişuri de reglementări birocratice, uneori, care le erau impuse.
De exemplu, în primul rând, 
a fost redefinit termenul de produs tradiţional atestat. Au fost introduse prevederi noi privind operaţiunile efectuate manual, s-a făcut modificări la caietul de sarcini, iar modul de atestare este cu totul altul decât cel existent anterior. Acum sunt reglementate atribuţii clare cu privire la controlul calităţii, al igienei şi al tradiţionalităţii produselor atestate ca fiind tradiţionale. Se fac, în prezent, examene de laborator fizico-chimice şI microbiologice complete care corespund întocmai cu ceea ce se cere în caietul de sarcini. Produsele tradiţionale amintite sunt pe bune tradiţionale! Şi, ca fapt divers, ar trebui să ştiţi că 99 la sută dintre produsele pe care le găsiţi la diferite târguri nu au nimic în comun cu tradiţionalitatea. Deşi pe etichete scrie treaba asta.
Noile reglementări spun că
tradiţionale sunt acele produse, fabricate pe teritoriul naţional, la care se utilizează materii prime locale care nu au în compoziţia lor aditivi alimentari. Produsul tradiţional mai trebuie să aibă o reţetă tradiţională şi un mod de producţie sau de prelucrare tradiţional care să-l facă distinct de alte produse tradiţionale aparţinând aceleaşi categorii. În Valea Jiului mai există produse care ar putea intra în categoria tradiţionalelor, cum ar fi „Pita Bunicii”, „Pasta de măceşe” şi „Pasta de cătină”, numai că, în cazul lor, s-au depistat similitudini cu produse similare din alte zone. S-ar părea că acestea de la noi ar fi fost primele ale căror dosare de atestare ar fi trebuit să treacă mai departe, numai că e posibil ca, între timp, alţii să fi dat cu geana prin ele…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii