Vineri dimineaţă, pe strada Nicolae Titulescu din Vulcan, un autoturism a dat peste un câine. Un ciobănesc alsacian de un an şi un pic. Şi ce-i cu asta? Nu e prima oară, vor spune unii.
Da, aceştia or fi având
dreptatea lor, numai că, de data asta, pare-se că şoferul a intrat intenţionat în bietul animal care traversa. Spun asta cei care au fost de faţă şi care au strigat la el şi l-au blestemat pe individ. Un tânăr la volanul unui autoturism argintiu. Cu chiu cu vai, câinele s-a tras pe trotuar şi, cu privirea-i, implora ajutor.
Din fericire,
s-a găsit cineva care să-l ia de acolo. Doamna veterinar a constatat că avea rupt osul la piciorul drept din spate. Asta pe lângă alte răni pricinuite de impactul cu maşina pe care-l suferise. La examenul clinic la care a fost supus, căţelul a fost neaşteptat de docil. S-au mirat chiar şi doamnele asistente care l-au tratat. L-au oblojit la picior, i-au făcut antibiotic şi calmante, rămânând ca, după vindecarea rănii, să-i fie aplicat un bandaj ghipsat.
După care tot
binefăcătorul care l-a luat rănit din drum i-a găsit un loc sigur în care să stea până când ar fi urmat să-şi revină. Doar aici animăluţul, care, până atunci, era încă năuc, a băut apă şi a părut că începe să se liniştească. Din păcate, finalul acestei povestiri ilustrate cu patru fotografii este unul trist. Câinele a murit în dimineaţa zilei de sâmbătă.
Nu se ştie
şi nu cred că se va şti vreodată cine e individul care a dat peste el. Se ştie doar că, în zona aceea, peste drum de „Penny”, lângă trecerea de pietoni e un stâlp care atrage ca un magnet maşinile. Până acum nu am văzut să fi intrat în el un autoturism argintiu.