Vulcan. Pentru veșnica lor pomenire

Vulcan. Pentru veșnica lor pomenire

Timp de citire: un minut

Au fost zece cei care, acum 21 de ani, au pierit în aceeași secundă în explozia produsă în subteranul minei Vulcan la 15 mai 2002. Au fost înmormântați în aceeași zi, iar pe crucile puse la căpătâiul locurilor lor de veci apare aceeași precizare privind data morții: 15 V 2002.

Ieri dimineață,

conducerea  sindicatului, prin Costi Dragomir, președinte, și Ionuț Iriza, vicepreședinte, și cea minei, ing. Adrian Martinaș, directorul exploatării miniere, i-au comemorat pe ortacii plecați în veșnicie printr-o slujbă de pomenire oficiată de preoții Mihai Iancu și Cristian și Florin Olariu. Ultimii doi sunt fiii unuia dintre cei pieriți în explozia de atunci. Sfinții părinți s-au rugat pentru veșnica odihnă și iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu: Beuran-Pițiguș Marian, Gurgui Costinel, Cherteș Simion, Finna Istvan, Marinescu Cătălin, Duma Daniel, Corban Constantin, Pintea Ioan, Husaru Petrea și Olariu Ion.

La ceremonie

au participat minerii care se pregăteau să intre în schimbul al doilea, reprezentanți ai conducerii CEH, primarul Cristian Merișanu, viceprimărița Malvine Socaci, consilieri locali și personalul TESA al minei. A fost un ceremonial adecvat momentului, la sfârșitul căruia au fost depuse coroane de flori la troița din incintă și au fost aprinse lumânări pentru minerii dispăruți în acel cumplit eveniment. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii