Deşi, din punct de vedere al organizării teritoriale din Vulcan, cartierul meu este arondat bisericuţei din Coroeşti, cea mai mare parte din sufletul meu a rămas la biserica cu ceas din centrul vechi.
Cea al cărei hram
este Dumninica Orbului. În care, la vremea cuvenită, am primit sfânta taină a botezului de la părintele Eugen Suciu, fie-i amintirea veşnică şi ţărâna uşoară. Lăcaş de închinăciune care, până când comuniştilor li s-a pus pata pe ei, era al greco-catolicilor. Toată lumea o ştia de biserica cu ceas, pentru că pe cele patru laturi ale turnului avea ornice care măsurau trecerea timpului. Şi care dădeau bine acolo sus.
Nu pot să ştiu
a cui a fost ideea, dar, de curând, ceasornicelor ăstora, vopsite în maron, îţi vine să le plângi de milă. E bătaie de joc starea în care au fost aduse, sunt de părere mulţi vulcăneni. Opinie căreia mă alătur şi eu. Nu ştiu pe ce considerent s-a recurs la această operaţiune. Chiar dacă – nu cunosc, dar e posibil – mecanismul ceasurilor să fi avut vreun defect, mult mai indicat era să se fi apelat la cineva care ştie să-l repare. Dar în niciun caz să se fi procedat aşa cum văd că s-a făcut…
Gheorghe OLTEANU