Acasă La zi Vulcan / „O s-o descurcăm și pe asta!”

Vulcan / „O s-o descurcăm și pe asta!”

Construcția Grădiniței nr.4 din Vulcan a început, oficial, la 8 aprilie 2019. Finalizarea ei era programată să aibă loc un an mai târziu, în aceeași lună și aceeași zi. Numai că n-a fost să fie așa.

 

În mod sigur

că inaugurarea noului așezământ destinat preșcolarilor din Coroești ar fi fost făcut de regretatul, cel care, de fapt, a gândit și purces la materializarea lui. Numai că, din cauze independente de primărie, finanțarea era asigurată de la minister, lucrările de construcție au mers când bine, când mai rău. În fine, cu chiu, cu vai, clădirea a fost gata undeva în primăvara acestui an. Dar, cum se vede, asta nu înseamnă că, acum, în toamnă, ea a fost deschisă pentru prichindei din acest cartier al Vulcanului. Deloc, așa că mămicile și bunicii îi duc și acum pe cei mici tot la grădinița veche din curtea Școlii Gimnaziale nr.5.

 

Constructorul și-a făcut

partea lui de treabă, iar de aici încolo începe cea a primăriei. Împrejmuirea și branșarea la rețeaua electrică, la cea de apă și la cea de gaz țin de administrația publică locală. Asta se știa de la început, așa că nu e o noutate. La vremea aceea se calculase că ar fi necesari cam 400.000 de lei pentru toate astea. Acum, însă, suma necesară a fost reactualizată, cum se spune, și a ajuns să fie de două ori mai mare!

 

Chestia e că,

pentru fiecare lucrare, trebuie angajată câte o societate specializată. Primăria Vulcan vrea, însă, să existe o asociere între aceste firme. Numai că și asta se întârzie, spune primarul, din cauza unor etape și proceduri. Așa că lucrările respective ar urma să fie terminate undeva în luna ianuarie a anului viitor. Problema e că „trebuie să găsim banii”, a recunoscut Cristian Merișanu care, totuși, și-a încheiat optimist intervenția verbală: „O s-o descurcăm și pe asta!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.