Cataloage Confort Media
În fine, şi-au dat seama şi cei cărora le erau adresate semnalele scriitoriceşti ale colegului meu Marian Boboc. Anume că, din punctul de vedere al celor care trudesc în subteran, ziua de 6 august ar trebui să fie doar una de comemorare a ortacilor duşi dintre cei vii.
De fapt,
de data asta au fost şi voci nu doar dintre cele ale liderilor de sindicat, ci şi ale unor mineri. Toţi au fost de părere că nu e deloc cazul ca evenimentul care se desfăşoară la statuia din faţa Poştei Vulcan să fie urmat de vreo paranghelie cât de mică. De aceea, s-au înşelat amarnic cei care sperau că, după depunerea de coroane, va urma invitaţia la masa îmbelşugată pregătită, ca pe vremuri, la cantina Dincă. Nu. După ce totul a fost gata, fiecare s-a dus în treaba lui.
Cei mai mulţi,
vorbesc despre oficiali, fireşte, s-au grăbit să ajungă la Lupeni. Unde, la 11:00, era programată o ceremonie similară. Nu am multe de spus despre ce a fost la comemorarea de la Vulcan. Ea s-a desfăşurat după acelaşi tipic ca în anii precedenţi. Cu mici excepţii. Câţiva participanţi pripăşiţi în parc, oamenii de rând, nu prea s-au sinchisit de momentul înălţător ce se petrecea în vecinătatea lor. Dovadă că nu şi-au ridicat şezutul de pe banca nici când s-a intonat Imnul Naţional al României, urmat de cel al minerului.
Ar mai fi ceva.
Nu ştiu cum de se mai arată în văzul lumii unii care şi-au pus semnătura pe documentul de închidere a mineritului în Vale. Dar, mă rog, fiecare cu şoricul cu care are acoperit obrazul. Fiindcă nu de asta ţin ei seama, cât mai ales de a se lipi cât mai bine pe o funcţie pe care, cândva, tot va trebui să o părăsească. Atunci rămâne de văzut cum se vor uita la ei muritorii simpli, acum stăpâniţi de teama celui care are în mână puterea vremelnică.
Gheorghe OLTEANU
Ziua Minerului Vulcan – galerie foto
