Schimbarea conductei de pe magistrala de apă potabilă i-a adus numai bătăi de cap unui cetățean din Vulcan. Posibil că și altora, dar, deocamdată, doar el a fost cel care le-a reclamat instituțiilor de stat competente ceea ce consideră că este departe de legalitate.
Problema semnalată
este pe strada Coroiești. Cea de peste drum de stadion. Un drum de pământ, de țară, cum s-ar spune, pe care, cu puțin timp în urmă, a fost împrăștiat un strat de piatră spartă. La capătul dinspre șosea al drumului au fost montate patru cămine pentru gospodăriile aflate mult mai departe de DN66A. În ele se află vane electronice și contoare inteligente de citire a consumului de apă potabilă. La unul dintre aceste cămine ar urma să fie racordată și conducta pe care apa ajunge la Gheorghe Morar, gospodar care locuiește la numărul 4A.
În momentul de față,
conducta cu diametrul interior de 32 de milimetri pleacă din căminul vechi, aflat în curtea unui cetățean a cărui casă se află chiar la stradă, și parcurge 267 de metri până la locul în care se află butoiul care adăpostește contorul de apă care măsoară consumul gospodăriei de la 4A. Țeava a fost întinsă cu ani și ani în urmă, iar în 2009 a fost schimbată cu una mai rezistentă. Ceea ce Gheorghe Mora consideră că nu-i deloc legal este legat de căminele de la capătul dinspre șosea al drumului. Unul dintre acestea va fi al lui după ce acesta va fi racordat, cu țeavă cu interiorul de 20 de milimetri, la cea deja existentă, având interiorul de 32 de milimetri, care duce la gospodăria de pe deal.
Căminul acesta
i-a pricinuit bătăi de cap omului. Legea spune că o asemenea amenajare trebuie să se afle la limita de proprietate a beneficiarului și, în nici un caz, la 267 de aceasta, cum este cazul lui Gheorghe Morar. Proiectantul, posibil tot unul cocoțat pe Google Earth, a interpretat legea cum i-a venit lui și a plasat cele patru cămine exact unde i-a căzut mai bine. La casele care se află de o parte și de alta dinspre șosea al drumului nu e nicio problemă. Noile cămine sunt montate lângă gardul împrejmuitor, așa că totul e în regulă. La prima lui sesizare i s-ar fi răspuns că drumul este proprietatea locuitorilor de aici, căminul e la limita de proprietate, așa că salut.
Înscrisul oficial primit
de la Primăria Vulcan spune exact invers. Strada Coroiești, că așa figurează în nomenclator, este pe domeniul public, dovadă fiind faptul că primăria s-a ocupat cu împrăștierea de piatră spartă pe drum. Așadar, limita lui de proprietate este mult mai sus, la aproape trei sute de metri de șosea. Ca atare, ar fi îndreptățit să aibă noul cămin cu dispozitivele sale deștepte în gospodăria lui. Nu neapărat în curte, ci și la un metru-doi de gard.
Omul se gândește
cu groază ce ar putea să se întâmple în caz de avarie pe conducta care ajunge la casa lui. Apa ar curge încontinuu, vana electronică nu ar sesiza avaria, contorul va învârti la greu, iar el va fi bun de plată. Gheorghe Morar le-a făcut cunoscută situația respectivă și Primăriei Vulcan și conducerii SC Apa Serv SA Petroșani și Protecției Consumatorului. De la primele două nu are mari speranțe, că se va rezolva ceva. Ba chiar deloc. Un pic de nădejde și-a pus în ultima. „În tot cazul, spune el hotărât, nu voi semna nimic atunci când vor veni de la Apa Serv cu noul contract. Nu vreau ca, prin semnătura mea, să le confirm o ilegalitate!”.