Vulcan. N-au fost de acord cu vânzarea, pentru că li s-a părut că...

Vulcan. N-au fost de acord cu vânzarea, pentru că li s-a părut că prețul e prea mic

Timp de citire: 2 minute

La ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Vulcan din 21 noiembrie au fost și câteva proiecte de hotărâre care prevedeau vânzarea unor locuințe din fondul de proprietate de stat către locatarii care locuiesc în ele.

Nu este

pentru prima dată când apar astfel de proiecte de hotărâre. Locuințele proprietate de stat au început să se vândă încă din anii nouăzeci, numai că nu toată lumea a putut să-și cumpere casa în care stă și, ca atare, astfel de solicitări sunt tot mai dese și în prezent. De regulă, solicitantul trebuie să apeleze mai întâi la un evaluator autorizat care-i face o evaluare locuinței titularului contractului de închiriere. Odată aprobată cererea în consiliul local, vânzarea de locuinței se face cu plata în rate, 10 la sută cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare și 90 la sută în rate lunare eșalonate pe o perioadă de cinci ani și cu o dobândă de 4 la sută. Desigur, cine are toată suma poate plăti și cu banul jos.

La ultima

ședință ordinară au fost puse în discuție un apartament de pe strada M. Eminescu al cărui preț evaluat a fost de 8.705 de lei (fără TVA), un altul de pe Traian cu prețul de 10.200 de lei, unul de pe strada Caraiman la care evaluatorul a zis că face 6.700 de lei, unul de pe Șt. O. Iosif pentru care s-au cerut 12.100 de lei și două locuințe de pe Aleea Muncii evaluate la 4.378 de lei și, respectiv, 4.479 de lei. Sunt prețuri stabilite de către evaluatori autorizați, iar nu puse de comisia de locuințe sau de cine mai știe altcineva.

Cu toate astea,

doamnei consilier local PNL Loriana Farkaș i s-a părut că unele prețuri de vânzare sunt prea mici „Patru mii de lei e un preț derizoriu”, a fost de părere dumneaei. „Acesta este pus de evaluator”, i-a replicat primarul Cristian Merișanu, iar consilierul local PSD Ștefan Feszner, asigurând-o că nu e vorba de nicio ilegalitate, i-a recomandat să facă o contestație. Când s-a trecut la votarea fiecărui proiect de hotărâre vizând vânzarea de locuințe cei șase consilieri liberali s-au abținut. Vot care, de fapt, echivalează cu unul împotrivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii