Ieri dimineaţă am luat-o pe jos spre Paroşeni. Mă înţelesesem cu şeful de şantier din uzină să fiu la ora 10:00 la dumnealui în birou, aşa că nu am mai stat, ca să-mi curăţ maşina de zăpadă. De la „Profi” m-am îmbarcat într-un taxi.
Am umblat cu
atenţie, ca majoritatea tuturor celor care, la ora aceea, se deplasau pe trotuarul nordic al Bulevardului Mihai Viteazul. Porţiunile acoperite cu gheaţă nu erau multe, dar încă erau. Spre cinstea lor, am văzut proprietari de magazine sau vânzători ieşiţi la spart gheaţa. Cei care îşi permit angajează oameni care să facă treaba asta în locul lor. Asta, fiindcă sunt destule persoane disponibile să dea la zăpadă cu lopata. Asta e partea bună. Ce m-a nedumirit este grămada de gunoi neridicată care sufoca punctul de colectare a gunoiului menajer aflat pe strada Vasile Alecsandri. În apropierea capătului sudic al clădirii grădiniţei. M-am mirat, fiindcă de multă vreme nu mai văzusem aşa ceva. Şi, în plus, ştiam că operaţiunea de ridicare a gunoiului se desfăşoară şi în cursul zilei de duminică.
de Gheorghe OLTEANU