Cam în toate localitățile din Valea Jiului este o cerere mare de locuințe din fondul locativ de stat, iar administrațiile publice locale caută să le rezolve așa cum sunt posibilitățile momentului. Din această privință nici municipiul Vulcan nu face excepție.
Sunt, fără exagerare,
sute de cereri în așteptare la comisia de locuințe a Consiliului Local Vulcan, iar solicitările vizează acordarea unei locuințe sociale în blocurile pe care primăria le are pe Aleea Muncii și pe strada Căprioarei, la Dincă, așa cum e mai bine cunoscută această zonă. Nu este ședință de consiliu local în care nu existe un punct la ordinea de zi care nu pună în discuție repartizarea unuia sau mai multor locuințe, îndeosebi în cele trei blocuri sociale de la Dincă.
Modernizate
din fonduri de la bugetul local, blocurile de la Dincă, odinioară cămine de nefamiliști și, mai apoi, unitate militară, nici nu pot fi comparate cu ceea ce erau pe vremuri. Apartamentele beneficiază de o centrală pentru alimentarea cu căldură și apă caldă, iar consumul de gaz al fiecărei locuințe este contorizat separat. Însă există o problemă și aici.
Dat fiind
faptul că, în blocurile acestea, locuiesc fel de fel de oameni printre aceștia sunt și din aceia care nu cunosc sau nu vor să știe despre regulile conviețuirii în comun. Cum, altfel, să explici explozia de muzică din boxe care le strică tihna celor care caută să se odihnească după ce vin de la muncă sau „hărnicia” unora care sparg, bubuie și dreg cine știe mai ce prin casă la ore apropiate de miezul nopții?
Tocmai de aceea,
zona blocurilor de aici a început să fie cunoscută și sub denumirea de Micul Dallas, aluzie la cartierul Micro 3 B de pe deal, și, din câte se aude, cel de la Dincă întrunește toate condițiile pentru a-l întrece pe cel de pe dealul sudic al orașului. Problema s-ar putea rezolva foarte ușor, dacă ar exista o implicare fermă a primăriei și consiliului local. Sunt de părere că nu este îndeajuns ca președintele și membrii comisiei de locuințe, ca să se ocupe numai și numai de repartiții.
Comisia ar trebui
să vadă și care sunt condițiile de locuit din blocurile sociale. Din câte se aude, sunt persoane care au rămas în urmă cu chiria și cu plata la utilități, dar care din cine știe ce motive, numite uneori sociale, sunt lăsate să locuiască în apartamentele închiriate. Și, nu de puține ori, fiindcă au timp liber berechet, tocmai acestea se arată a fi iubitori de muzică, manele, îndeosebi, ascultate cu volumul dat la maxim. Un regulament, un set de dispoziții privind traiul sun același acoperiș ar fi mai mult decât bine venit în asemenea situații. Și – de ce nu? – controale periodice ale comisiei și vizite inopinate ale poliției locale!