Vulcan / Începutul e bun

Vulcan / Începutul e bun

Timp de citire: un minut

Imediat ce vremea a permis, la Vulcan s-a dat liber realizării unui proiect în care sunt prinse investiții pentru care administrația publică locală a obținut finanțări în valoare de trei milioane de euro.

Inițial,

centrul de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate ar fi urmat să fie amenajat în școala nr.7 de pe strada Parâng, școala-neterminată, vecină cu sala de sport. Spațiul imens al acesteia ar fi permis cu ușurință desfășurarea mai multor activități, dar a intervenit ceva neprevăzut. Într-una din ședințele de consiliu local, primarul a făcut cunoscut că structura clădirii nu a trecut testele de rezistență la seism. Numai că nimeni nu a văzut, în scris, rezultatul acestei expertize care, de obicei, este eliberat la cam două-trei luni după ce structura imobilului se expertizează cu aparate sofisticate.

Ca atare,

banii fiind deja, s-a optat pentru ridicarea unei construcții noi. Terenul pe care aceasta se va realiza este partea vestică a Parcului Avram Iancu. Ea va fi ridicată paralel cu strada Jiului, pe o lungime de 22 de metr și o lățime de 12 metri, și va avea două nivele cu acoperiș în terasă. Zilele trecut a început amenajarea de șantier, a fost degajat terenul și, după efectuarea trasărilor, constructorii se vor apuca de lucru. Termenul de finalizare a investiției este de zece luni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii