Acasă Administraţie Vulcan / Giratoriu numai de dragul de avea sens giratoriu? 

Vulcan / Giratoriu numai de dragul de avea sens giratoriu? 

Mai mare dragul să urci, acum, cu maşina, în cartierul vulcănean Micro 3B „Dallas”. O fac cu plăcere şi taximetriştii care, până acum câţiva ani, refuzau mai tot timpul cursele într-acolo. Acum, există două variante, pentru a ajunge cu un autovehicul în cartierul suit pe deal.

Nu doar locuitorii
de acolo s-au bucurat nespus când, cu ani în urmă, s-a dat în folosinţă drumul care, croit prin holdele momârlanilor, urcă de la „Lampă”. Bucuria a fost şi mai mare anul trecut, după ce drumul de beton, ajuns harcea-parcea, a fost asfaltat şi dotat cu rigorile aferente. În momentul de faţă bucuria automobiliştilor s-a întregit. Fiindcă, după ce s-a terminat de asfaltat strada Traian, partea ei dinspre Şcoala Gimnazială nr.6, ei pot trece şi prin zona asta, pentru ca, apoi, de mai sus de „Şansa”, să ia în piept asfaltul mai vechi al pantei estice care dă tot în „Dallas”.

Subsemnatul, urcând
pe „La Lampă” şi coborând pe la „Şansa”, a făcut traseul acesta zilele trecute. Într-adevăr, asfaltul nou turnat e ca-n palmă, numai că lipsesc marcajele rutiere. Să sperăm că nu au fost uitate. Apoi, în vecinătatea şcolii trebuie montate grilajele de protecţie metalice extrase de pe trotuarul din faţa colegiului tehnic şi a şcolii 5. Şi sigur că vor apărea în peisaj, din moment ce am fost asigurat de către cineva de cuvânt. În partea asta, lucrările fiind încheiate, ce mai e de lucru se află pe tronsonul de drum care se intersectează cu bulevardul şi în zona „A”-urilor.

Luni, era deja
conturat giratoriul de la intersecţia cu strada Parângului, fusese introdusă conducta prin care curg apele drenate şi se amenaja delimitatorul de sens din partea de jos a giratoriului. Constructorul montase deja nouă noi stâlpi de iluminat, iar pe margine se aflau componentele altora douăsprezece, a căror montare cade tot în sarcina celor de la „Zona D”. Ceilalţi stâlpi, până la 44, vor fi plantaţi de primărie în partea dinspre Aleea Muncii şi bulevard. Că tot am adus vorba despre aleea aceasta. Foarte mulţi vulcăneni nu înţeleg care-i rostul unui sens giratoriu la intersecţia ei cu strada Traian. E inutil, consideră ei, iar părerea lor este împărtăşită şi de agenţii de la Poliţia Rutieră. Din punctul dumnealor de vedere era de ajuns unul din indicatoarele „Stop la intersecţie” sau „Cedează trecerea”, montat la ieşirea înspre Traian a Aleii Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.