Vulcan / Gheorghe Ile insistă ca, la „Dincă”, revelionul să fie pe...

Vulcan / Gheorghe Ile insistă ca, la „Dincă”, revelionul să fie pe mai departe al pensionarilor

Timp de citire: 2 minute
Revelionul Pensionarilor 2016 sau Revelionul Vulcănenilor 2016? Problema modului în care este organizată petrecerea nopţii dintre ani a fost din nou subiect de discuţie la sfârşitul şedinţei consiliului local vulcănean din 28 noiembrie.
Cea care a
solicitat un punct oficial de vedere în privinţa asta a fost doamna consilier local Daniela Boţoroga. Libera­la fiind susţinută, ulterior, şi de alţi colegi de partid. Conform opiniei sale, revelionul organizat la localul „Dincă” de către primărie nu ar trebui dedicat exclusiv pensionarilor. Mai ales că, pentru aceştia, se organizează un chef şi de Ziua Mondială a Persoanelor Vârstnice. I s-ar putea spune Revelionul „Vulcănenilor”, a sugerat Daniela Boţoroga, iar la petrecere să fie permis şi accesul tinerilor. Fiindcă, a motivat ea, sunt şi tineri cu salarii mici, care nu-şi permit să meargă în altă parte, dar un şaizeci de lei ar fi dispuşi să rupă pentru o invitaţie.
Solicitarea doamnei
consilier local liberal s-a izbit de refuzul categoric al primarului Gheorghe Ile. Acesta a rămas la părerea că revelionul de la Dincă trebuie să fie numai al pensionarilor. Al pensionarilor vulcăneni, ar trebui adăugat neapărat, fiindcă, anul trecut, au petrecut la Vulcan şi persoane din Petroşani, bunăoară. Gheorghe Ile i-a invitat pe tineri să petreacă revelionul organizat pe bulevard şi a admis, totuşi, că trebuie  stabilite câteva criterii, pentru a nu mai exista nemulţumiri cu privire la modul în care se dau invitaţiile pentru Dincă.
Ieri dimineaţă,
Consilierul local PSD Pompiliu Barbu, membru al comisiei cultură-sport, mi-a oferit câteva detalii în privinţa asta. Înscrierile pentru petrecerea de revelion, mi-a zis el, vor începe la 10 decembrie, la Clubul Pensionarilor Vulcan. Primii care vor fi luaţi în evidenţă sunt pensionarii care nu au fost niciodată la reve­lionul de la Dincă. Comisia constituită special pentru chestiunea aceasta va stabili şi de la ce vârstă în sus se va putea participa, dar şi nivelul pensiei solicitanţilor.
Se va ţine seama 
şi de un criteriu despre care s-a discutat la începutul anului. Acela ca doritorii să-şi fi achitat integral taxele şi impozitele locale în primele trei luni ale anului. Invitaţiile nu sunt transmisibile. Aşadar, pensiona­rii nu le vor putea ceda rudelor sau cunoştinţelor tinere. La intrarea în sală, invitaţii sunt rugaţi să aibă la ei actul de identitate. Anunţul cu detaliile referitoare la Revelionul Pensionarilor Vulcăneni 2016 va fi afişat, în aceste zile, la avizierul de la ciupercă şi la clubul pensionarilor. Dar va putea fi cunoscut şi dacă veţi citi, tot în ZVJ, desigur, articolul care va avea acest subiect.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii