Vulcan / Drama unor locatari de la etajul al X-lea

iar ca să ajungi până la etajul amintit treci prin câteva mai puţin sau deloc iluminate. O uşă dărăpănată, în care dacă ciocneşti mai hotărât, sigur o pui la pământ, se dă la o parte, iar în prag apare un bărbat bărbos. Care mi s-a părut mult mai în vârstă la prima vedere. Îl cheamă Firă Cismă şi aflu surprins că are numai 52 de ani. Lângă el se iveşte imediat soţia sa Ilda. Da, dumnealui a fost cel care a sunat la redacţie, ca să se plângă se starea apartamentului în care locuieşte. Nu are ferestre, iar uşa este mai mult o umbră.

odată ce i s-a dat din redacţie numărul meu de mobil, o fi crezut că mă ocup cu montatul de uşi. Şi că, la o adică, mai pun şi termopane. Scuzându-se a zis că nu, nicidecum, cu toate că mie mi s-a părut că era convins de asta. I-am spus că tot ce pot să fac pentru el şi ai lui este să scriu despre situaţia în care se află familia aceasta. De fapt, apartamentul nu-i al bătrânului Firă Cismă. E pe numele băiatului său Bogdan. Acesta are 25 de ani, are o fetiţă de şase ani şi lucrează la socialul de la primărie, pentru venitul minim garantat.

răzbat gemete şi strigăte şi, din când în când, pe hol zboară dintr-acolo peturi goale. În camera asta îşi duc zilele pe care le mai au cei doi băieţi care suferă de handicap grav. Cismă Marius Alexandru, de 23 de ani, are schizofrenie în formă avansată. Este bolnav din naştere. Celălalt tânăr, Cismă Răzvan Bobi, are 22 de ani şi suferă de tetrapareză spastică stânga, este autist şi oligofren şi are hepatită tip B. Spre deosebire de Marius Alexandru care-i mai activ, dovadă peturile pe care le învaţă să zboare, Răzvan Bobi lâncezeşte în pat. Pentru moment, când am păşit temător în camera lor, nici nu l-am zărit.

lucrează nicăieri. A avut loc de muncă, până-n 2010, la casa de copii cu dezabilităţi din Cocoşvar. A fost paznic, dar în anul acela i s-a restructurat postul, spune el. Nu a putut fi angajat ca însoţitor al fiilor săi cu handicap, pentru că, tot el zice asta, nu a trecut examenul psihologic. Aşa că singurii bani care le intră în casă sunt pensiile, de câte 340 de lei fiecare. ale băieţilor bolnavi, venitul minim garantat la băiatului de la social şi alocaţia nepoatei. Şi, să nu uit, o suma complementară de 100 de lei.

în faţa ochilor mai multe acte medicale ale băieţilor cu deficienţe mintale grave. Nu ştiu ce să mai cred. În urmă cu cincisprezece ani, cu maşina mea l-am dus pe unul ca ei, înfăşat ca o mumie, la o clinică de lângă Alba Iulia. Nu singur, ci împreună cu părinţii lui şi un frate mai mare. Am scris atunci, în Unda de Şoc, reportajul „Patru sute de kilometri cu nebunul în maşină”, fiindcă, nu l-au primit de prima dată acolo. A fost nevoie să revenim cu el la Deva şi de acolo la Vulcan. De abia la a doua încercare, după ce Costel Avram, pe vremea aia vicepreşedinte la consiliul judeţean hunedorean, a luat legătura cu un coleg de al lui de la Alba, am reuşit să-l internăm. Şi acum, după atâţia ani, băiatul este tot acolo.

toate astea, pentru că aş fi doritor să retrăiesc experienţa acelor zile. Doamne, fereşte! Dar mă gândesc că, făcând cunoscut actualul caz din Vulcan, poate se va găsi cineva competent să-i ajute pe bieţii băieţi. Până atunci, un ajutor în haine, alimente şi, eventual o uşă trainică ar fi mai mult decât bine primite. Consilierul local Vasile Holban a luat deja în calcul varianta asta. Rămâne de văzut dacă şi alţii cu dare de mână le vor sări în ajutor necăjiţilor de la etajul al X-lea al blocului 5 din Vulcan. Fiindcă, dacă pot, ar fi păcat dacă nu o fac!