Vulcan. Dispariție suspectă

Vulcan. Dispariție suspectă

Timp de citire: 2 minute

Joi, 19 octombrie, puțin după ora 17.00, o autospecială a pompierilor, SMURD-ul și autoturisme inscripționate Poliția au ajuns pe strada Platoului din Vulcan. Nu a fost, însă, nevoie ca pompierii să întindă linia de furtunuri, fiindcă solicitarea lor se referea nu la stingerea vreunui incendiu, ci la cu totul altceva.

Apelul telefonic

la 112 fusese făcut de domnul Dumitru Berbecaru care locuiește în apartamentul 9 din scara I a blocului 30. Lângă el, la 10, stă doamna Lavorica Galea, despre situația căreia, vă amintiți, am scris în ZVJ. Femeia, odinioară stilată și bună gospodină, a ajuns ca vai de ea după moartea soțului ei. Și-a pierdut mințile, deși, la o discuție cu dumneaei, nu ai crede asta. Apartamentul, lipsit de apă și gaze, a ajuns mizerabil. Cardul de pensie i-a fost luat de fiica ei, o fată pe care soțul și ea au înfiat-o de mică, și care, conform angajamentului făcut, ar fi trebuit să aibă grijă de bătrâna care locuia cu cățelușa ei Sahara, călcată de curând de o mașină. Dar nu e deloc așa.

Doamna Lavi,

cum îi zice cei de pe scară, are noroc cu vecinii care-i mai cumpăra o pâine, salam și-i mai lasă câte un bidon cu apă în fața ușii. Așa a fost și joi după amiază. Vecinul de la 9 i-a bătut în ușă, ca să-i dea ceva de-ale gurii. Omul nu o văzuse de vreo trei zile, așa că s-a temut să nu se fi întâmplat ceva. A apăsat pe clanță, dar ușa era închisă. A sunat la numărul de urgență și au venit pompierii, poliția și SMURD-ul. A fost nevoie ca ușa să fie spartă. Ceva surprinzător, fiindcă femeia nu o închidea niciodată când ieșea. Înăuntru nici urmă de bătrână.

Bănuiesc că,

ulterior, s-a încercat să i se dea de urmă. S-a mai întâmplat ca septuagenara să plece auirea. Ultima oară cei de la poliția locală au dat de ea în timp ce mergea spre Paroșeni. E posibil și ca de data asta s-o fi apucat dor de ducă, dar rămâne un mister de ce și-a închis ușa? Să sperăm că nu va dura mult până ce acest caz de dispariție suspectă va fi elucidat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii