Acasă La zi Vulcan. Din cauza neatenției

Vulcan. Din cauza neatenției

Un accident rutier soldat cu o victimă s-a petrecut în seara zilei de miercuri, 7 ianuarie 2026, în centrul vechi al municipiului Vulcan. De la un martor ocular am aflat ora exactă la care a avut loc evenimentul: 17.28.

Un tânăr

aflat la volanul unui autoturism care staționa pe strada Nicolae Titulescu, lângă blocul la parterul căruia funcționa, pe vremuri, cunoscuta alimentară nr.44, își aștepta prietena. Aceasta s-a îndreptat spre mașina lui traversând șoseaua pe un spațiu nemarcat cu zebră. În plus, fata de douăzeci de ani vorbea sau își butona telefonul mobil, așa că nu a fost atentă la ce-i în stânga sau dreapta ei. Neglijența a costat-o mult.

Un autoturism

care venea dinspre biserică a acroșat-o cu oglinda retrovizoare din partea stângă și a pus-o la pământ. A sosit un echipaj al poliției care a cercetat cauzele producerii accidentului, iar o ambulanță a transportat victima, aflată în stare de inconștiență, la Spitalul municipal Vulcan. Șoferul de pe mașina care a produs accidentul a fost condus pentru prelevarea de probe de sânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.