De fiecare dată când fac o tură pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan îmi place să mă uit în stânga și-n dreapta, dar și jos, în câteva locuri, ca să observ ceva care să-mi atragă atenția.
Jos mă uit
atunci când pășesc pe dalele mișcătoare, uitate atunci când cele mai multe au fost fixate. Sunt încă destule, așa că nu ar fi rău dacă echipa de constructori care a trecut peste ele să fie adusă înapoi. De curând am observat că s-au montat indicatoare la locurile de parcare destinate în mod special autovehiculelor conduse de persoane cu handicap. Asta, după ce și locul propriu-zis a fost marcat corespunzător.
E bine și
că trotuarele se mătură constant, deși numărul lucrătorilor de la salubrizare care fac treaba asta în tot orașul este mai mic cu doi decât cel al degetelor de la ambele mâni. Nu-mi pot da, însă, seama ce e cu hidrantul din vecinătatea cinematografului. E o ruină și, la o adică, nu ar fi de nefolosit: Unul asemănător, și el în suferință, este vizavi de „Flanco”. Din câte îmi amintesc, hidranții au fost montați de cei de la Ape, fiindcă, mai demult, pe ei i-am văzut reparându-i sau înlocuindu-i pe cei care au defectat. Ca atare, tot domniile lor ar trebui să-i ajute și pe cei de pe bulevard.