Ion Simptea, cel mai critic locatar la adresa administraţiei publice vulcănene pe care l-a dat cartierul Micro 3B „Dallas”, a fost plecat la ţară preţ de vreo trei săptămâni.
Nu în concediu,
pentru că dumnealui, pensionar fiind, nu mai ştie de multă vreme de aşa ceva. S-a dus la ţară, aşadar, şi, când s-a întors, alaltăieri, a crezut că va găsi terminate treptele scării care coboară din cartier până-n dreptul Şcolii Gimnaziale nr.6. Doar a crezut. Nu a fost să fie. Locul arată exact cum l-a lăsat. Ca vai de el. Cu fostele trepte scoase şi cu denivelări cărora cei care se încumetă să urce sau să coboare greu le fac faţă. Ca să nu mai zic de bolovani.
Pensionarul Ioan Simptea este
indignat pe bună dreptate de această situaţie. Mai este puţin până când începe şcoala, iar pentru majoritatea elevilor din „Dallas” care coboară la şcoala 6 va fi aproape imposibil să vină pe drumul acesta. Acum ceva vreme, îmi amintesc că eu însumi l-am întrebat pe directorul Pregoterm-ului dacă se va relua lucrul la această investiţie. Mi-a zis că da, dar nu mi-a precizat când.
Este posibil
ca treaba asta să nu ţină de el, ci de ceea ce comandă primăria. Şi, dacă Primăria Vulcan a sistat operaţiunile de aici, nu mai e nimic de comentat. Nu ştiu dacă Ioan Simptea şi-a pus în minte să se ducă peste Gheorghe Ile în biroul lui, dar, în ce mă priveşte, nu pot să-mi dau seama ce ar putea ţine în loc continuarea şi finalizarea „trepţilor”, cum le zice Ile, de la Şcoala Gimnazială nr.6. Să fie, cumva, un secret ţinut cu străşnicie de către primărie?
În tot cazul,
dacă nu a avut ocazia să vadă ce-i cu treptele fostei scări de acolo, primarul ar putea arunca o privire la mijlocul lunii. Când, negreşit, va da pe acolo când cu festivitatea de deschidere a noului an şcolar. Dar, mai mult ca sigur, vor avea unii grijă să-i aducă aminte…
Gheorghe OLTEANU