Nu le mai caută nimeni, deşi unele mai sunt încă la locul lor, dar în imposibilitatea de a mai fi folosite.
În Vulcan, cel puţin,telefoanele publice au devenit raritate. Singurul care (încă) mai poate fi văzut atârnând cuminte în cuiul lui este cel de la intrarea în clădirea poştei. Cele trei-patru din interior nu mai sunt demult. Cum la fel, inutilele şi simple exponate de muzeu, au devenit şi vechile cabine telefonice. În care – vă mai aduceţi aminte cât de frumos suna? – erai invitat să intri de către doamnele centraliste.
Doar în Iaşiam mai dat peste telefoane publice de la care se mai poate vorbi. Cel pe care l-am încercat se afla la capătul din sus al Copoului, în preajma căminelor Universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. Or mai fi fost şi altele în starea lui, nu zic ba. Numai că, în momentul de faţă, nu doar la Iaşi, Vulcan sau în altă parte, alta ar fi fost situaţia dacă şi cu astea s-ar fi putut umbla la vânătoare de pokemani. Din fericire pentru ele, acestea nu Ie pot depista pe ciudatele creaturi şi, în consecinţă, nu le mai bagă în seamă. Nici măcar colecţionarii de obiecte rare sau pe cale de dispariţie.
