Acasă Administraţie Vulcan / Contracte de finanţare, gata pentru a fi semnate

Vulcan / Contracte de finanţare, gata pentru a fi semnate

Ședința extraordinară a Consiliu Local Vulcan, convocată, miercuri, 8 ianuarie, la ora 13.00, avut un singur proiect de hotărâre la ordinea de zi.

Acesta s-a referit
la „aprobarea bugetului proiectului actualizat  în valoare de 4.359.239,57 lei, inclusiv TVA, din care cheltuieli eligibile 1.425.450,00 lei, cu o cofinanțare de 2 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile de 28.509,00 lei și cheltuieli neeligibile în valoare de 2.933.787,57 lei pentru investiția Reabilitare infrastructură rutieră în Colonia de Jos – Cod SMSI 143863”. La ședință s-au prezentat treisprezece consilieri din cei nouăsprezece în funcție.  Cristian Merișanu a venit direct din cartierul Micro 3 B „Dallas”, în care se dusese, ca să vadă cu ochii lui cum se degajează zăpada de pe drumurile și aleile de acolo.

În primele sale
cuvinte, după ce președintele de ședință Spiridon Simion i-a dat cuvântul, primarul și-a motivat demersul de a-i aduce pe consilierii locali la ședință. „Sunt necesare câteva modificări – a precizat el -, fiindcă au intervenit schimbări de prețuri la acest proiect care trebuie finalizat și la care, după cum vedeți, are cheltuieli eligibile de aproape 1,5 milioane de lei, iar cele neeligibile ajung la 2,9 milioane”. Reabilitarea infrastructurii din cartierul nordic al Vulcanului a cuprins străzile Libertății, Gheorghe Barițiu, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Teiului, Independenței, Florilor, Barierei și Andrei Mureșanu.

Contractul de finanțare
a fost semnat în 8 ianuarie 2021, la faza de proiect tehnic. Acesta a fost, apoi, modificat în martie 2022. Valoarea eligibilă a proiectului  este de 300.000 de euro, conform Strategiei de Dezvoltare Regională pentru zone urbane marginalizate 2014-2020. În 2017, valoarea maximă a bugetului strategiei a fost stabilită la 3 milioane de euro. Pentru infrastructura rutieră valoarea maximă care putea fi accesată a fost de 30 la sută din cele trei milioane de euro, adică 900.000 de euro.

După aprobarea
proiectului pus în discuție, Cristian Merișanu i-a informat pe consilierii locali că, foarte curând, va merge la București, ca să semneze două contracte de finanțare în valoare de aproape șapte milioane de lei. Cu acești bani se vor materializa insulele ecologice și centrul de colectare prin aport voluntar, care, împreună, se constituie într-un sistem modern de colectare și depozitare a deșeurilor la nivel de municipiu.
Gheorghe OLTEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.