Vulcan. Clarificare rezolvată

Vulcan. Clarificare rezolvată

Timp de citire: un minut

Ședința de îndată a Consiliului Local Vulcan, desfășurată în dimineața zilei de  din 9 mai, nu a fost prezidată de persoana votată să fie președinte timp de trei luni, în speță doamna consilier local Claudia Simona Boboescu-Constantin. Dumneaei a lipsit motivat, fiindcă, în calitate de profesoară, era plecată cu copiii la o acțiunea programată pentru „Săptămâna Verde”.

Chestiunea s-a rezolvat
imediat. Cu acordul unanim al celor cincisprezece consilieri prezenți, ședința din ziua aceea a fost condusă de doamna viceprimar Malvine Socaci. Aceasta nu a fost o situație singulară. S-a mai întâmplat ca, dintr-un motiv sau altul, președintele de ședință să lipsească, iar rolul său să fie preluat de un coleg din consiliul local. Unul dintre proiectele de hotărâre dezbătute și aprobate a fost cel „privind aprobarea Devizului general rest de executat al obiectivului de investiții Modernizare străzi și alei pietonale str. Romană și accesul străzii Platoului, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”.

La începutul lunii
februarie 2023, Primăria Vulcan a depus, prin ghidul de încărcare, pe platforma electronică documentele solicitate pentru obținerea finanțării obiectivului. Acestea au fost verificate de specialiștii de la MDLPA care au constatat că lipsește hotărârea prin care devizul general a fost aprobat de către consiliul local. A fost vorba de o clarificare,  a explicat Cristian Merișanu, chestiune care s-a rezolvat în ședința de îndată convocată de primar. Învățătura de minte care trebuie trasă dintr-o astfel de situație este că ar fi nevoie de mai multă atenție din partea celor implicați în scrierea, adunarea documentelor și încărcarea proiectelor europene. De multe ori, fiindcă se merge pe principiul primul venit, primul servit, orice greșeală, cât de mică, se plătește și, în unele cazuri, poate duce la neacordarea finanțării investițiilor propuse a se realiza.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii