Pe strada Romanilor din Vulcan, peste drum de „Penny”, ca să se înţeleagă mai bine, există un bloc vechi care, de-a lungul timpului, a fost folosit şi ca bloc de locuinţe, şi ca sediu al unor societăţi comerciale.
Zeci de ani,
din câte îmi amintesc, el i-a aparţinut trustului de construcţii. Acum, nu-mi mai amintesc exact căruia dintre cele două, dar nu înclin spre cel de construcţii miniere. În fine, pe vremea aceea blocul era beton, îngrijit şi în încăperile sale locuiau, pe lângă nefamilişti, şi tineri care-şi întemeiaseră familii. O vreme, la parter era şi sediul ălora de la Ape.
După ‘90
deşi locuită, clădirea a început să se degradeze. Proprietarul nu mai era atât de interesat de ea, precum fusese înainte. De cum intrai în imobil îţi dădeai seama de asta. Întuneric pe holuri, mizerie şi zeci de fire electrice şi înnădituri, unele fără izolaţie, trase la grămadă pe lângă pereţi. Plus nesiguranţa. Intra şi ieşea cine voia. De multe ori cei care plecau nu o făceau cu mâna goală şi ajungeau să fie căutaţi de poliţie. De aceea, cine se instala aici avea din start în gând să caute un alt loc în care să se mute.
Acum aproape zece ani
imobilul a fost cumpărat, de la trustul de construcţii, de către un investitor, să-i zic aşa, care avea de gând să-i redea trăinicia de odinioară. A şi făcut asta până la un punct. I-a reparat, de la A la Z, acoperişul şubred, i-a pus la punct şi a montat peste tot ferestre termopan. Mai era puţin şi totul era gata, când, subit, lucrarea a fost abandonată. De ce? Din cauza banilor? Diminuarea interesului pentru imobil?
Nu pot să ştiu,
chestia e că, acum, clădirea e complet abandonată. Uşa a fost forţată şi înăuntru intră cine vrea. E multă mizerie, plus că au început să dispară ferestre şi alte piese de instalaţii care au apucat să fie montate. Doar acoperişul clădirii mai e întreg. Încă. Oare cel care şi-a băgat banii în ea ştie de asta? Dacă nu, ar putea, totuşi, mă gândesc eu, să-i dea de ştire autoritatea publică locală vulcăneană.