Vulcan. Chiar nu există pic de rușine?

Vulcan. Chiar nu există pic de rușine?

Timp de citire: un minut

E deja destul de multă vreme de când cei cu lucrările la noua canalizare și la conducta de apă potabilă au ieșit din Vulcan, dar sunt încă locuri care, la cum arată, ne amintesc de ei.

Promisiunea inițială

că, după efectuarea lucrărilor, terenurile vor fi aduse la starea inițială s-a dovedit a fi, în destule cazuri, doar vorbă-n vânt. Sau promisiuni deșarte, s-ar mai putea spune. Astfel de locuri sunt în Coroiești, am mai scris despre ele, dar și în oraș. Nu mai zic nimic despre asfaltul spart de pe trotuarul din fața blocului B53 din centrul vechi, loc pe care ar fi urmat să fie construit un cămin, fiindcă, deși am semnalat de curând chestiunea, locul e tot așa.

Trotuarul de lângă

stația de autobuz din apropierea pârâului Morii, peste drum de fosta piață agroalimentară, a rămas decopertat de pavele, deși lucrarea care s-a făcut aici, un cămin pe rețeaua de apă potabil, s-a încheiat cu mult timp în urmă. Cum ar veni, am făcut ce-am avut de făcut și la revedere! Chiar nu există pic de rușine?  Un alt exemplu de delăsare este pe strada Jiului, peste drum de blocul A. Aici a fost nevoie de efectuarea unui bypass la rețeaua de canalizare, fiindcă o bucată din cea realizată recent trecea prin perimetrul noii construcții care se face în colțul nordic al parcului.

Bun,

s-a făcut și asta, dar nici vorbă ca terenul și trotuarul să fie aduse la starea inițială, cum e povestea. Ca să nu mai zic că, un pic mai jos, pe un dreptunghi bine delimitat, asfaltul de pe drum a rămas harcea-parcea. Regretatul Ile, pe vreme căruia s-a asfaltat strada, nu ar fi trecut cu vederea așa ceva. Am relatat toate astea cu speranța că și în birourile SC Apa Serv SA Petroșani se citește Ziarul Văii Jiului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii