Vulcan. Câștigarea de către primărie a unei finanțări prin „Anghel Saligny” a...

Vulcan. Câștigarea de către primărie a unei finanțări prin „Anghel Saligny” a permis începerea modernizării străzilor din Colonia Țărănească a cartierului Sohodol-Paroșeni

Timp de citire: 3 minute

Străzile Piscului și Liliacului din Colonia Țărănească aflată mai sus de cartierul Paroșeni-Sohodol sunt căi de acces rutier și pietonal de pământ. Așa le-au știut momârlanii cei bătrâni, așa le-au prins și generațiile de după ei. Numai că, peste trei-patru luni, dacă nu chiar mai puțin, starea lor va fi alta.

Punerea la punct

a acestor drumuri cu strat de asfalt și tot ce mai trebuie a fost o solicitare mai veche a locuitorilor de aici. Începutul s-a făcut, acum aproape zece ani, cu amplasarea unui sistem de canalizare. Și acesta foarte util pentru gospodăriile din zonă. Cu puțin timp în urmă, în Colonia Țărănească a început extinderea de 816 metri, de la blocurile din cartier, a conductei de gaz metan, operațiune executată de DELGAZ GRID care permite branșamentul a patruzeci de case. E o lucrare la care contribuția financiară este a locuitorilor, implicarea primăriei constând în rezolvarea demersurilor care erau absolut necesare. Introducerea gazului metan în colonie spulberă, astfel, știrile false cum că administrația publică locală a ratat cu bună știință șansa extinderii rețelei de gaz metan.

Am fost în

Colonia Țărănească din Paroșeni în după amiaza zilei de luni, 13 mai. Constructorii de la gaze lucrau la ultimele branșamente. Mi s-a spus că tot ce mai e de făcut va fi terminat la sfârșitul acestei săptămâni. După care, având în vedere că amplasamentul a fost deja predat, locul muncitorilor de la societatea de gaz va fi luat de cei de la construcții care se vor apuca de modernizarea străzilor propuse a fi modernizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Se impunea imperios efectuarea acestor lucrări, fiindcă acestea prezintă o suprastructură deteriorată, nu există elemente de scurgere și evacuare a apelor pluviale, fapt ce a dus la spălarea balastului și îngreunarea serioasă a accesului pe aceste străzi în perioadele ploioase.

Valoarea investiției

a cărei valoare totală este de 2.121.210, 52 de lei cu TVA – din care, prin „Anghel Saligny”, este asigurată suma de 1.567.967,76 de lei cu TVA – prevede modernizarea a 529 de metri, după cum urmează: strada Piscului – lungime de 247 m; strada Piscului tronson 2 – lungime de 68 m; strada Liliacului – lungime 189 m și strada Liliacului tronson 2 – 25 de metri lungime. Lățimea drumurilor pe care vor fi amplasate rigole urmează să fie cuprinsă între 4-6 metri. Se va pune un strat de uzură de 4 cm, unul de legătură de 6 cm, piatră spartă – 15 cm, fundație de balast – 20 cm și strat de formă balast de 15 cm. Obținerea de bani prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este un succes pentru administrația publică locală din Vulcan, fiindcă bugetul local nu ar fi permis alocarea de fonduri, în vederea executării acestor lucrări, iar la alegerea acestor străzi pentru modernizare s-a ținut seama de solicitările mai vechi ale locuitorilor.

Neîndoielnic,

executarea lucrărilor de modernizare a acestor drumuri înseamnă disconfort pentru locuitorii din Colonia Țărănească. Așa cum a fost, de fapt, în cazul introducerii canalizării și a extinderii rețelei de gaz metan. De aceea, primarul Cristian Merișanu i-a rugat din timp pe cetățenii din zona afectată de lucrări să fie înțelegători, fiindcă tot ce se face este în folosul lor, în ușurarea condițiilor de trafic auto și creșterea gradului de urbanism al zonei. Luni după amiază am observat că, în cazul lucrării de extindere a rețelei de gaz, oamenii au înțeles această rugăminte, ba chiar și cooperează cu muncitorii. În mod sigur, așa cum m-a asigurat domnul Aurel Vlaic, unul dintre gospodarii de le Piscului, așa va fi și când se va lucra la modernizarea străzilor din colonie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii