Vulcan. Burse în plus

Vulcan. Burse în plus

Timp de citire: un minut

Apar situații în care, chiar în apropierea terminării anului școlar, să fie nevoie de modificări privind aprobarea numărului de burse și a cuantumului acestora pentru elevii din învățământul preuniversitar.

Un astfel de caz

semnalat la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” din Vulcan a fost rezolvat, la ședința ordinară din luna mai a consiliului local, prin modificarea art.1 al HCLnr.247/ 2022. Ca atare, în noul art. 1 aprobat apare „se aprobă numărul burselor ce vor fi acordate elevilor de la Liceul Tehnologic Mihai Viteazu Vulcan pentru anul școlar 2022-2023 după cum urmează: (1) Învățământ preșcolar, primar și gimnazial – burse de merit 19, – burse de studiu 7, burse de ajutor social 35. (2) Învățământ liceal, burse de merit 71, burse de studiu 31, burse de ajutor social 37. (3) Școala Gimnaziala nr.5, burse de performanță 1, burse de merit 61, burse de studiu 7, burse de ajutor social 30”.

Modificarea operată

la art. 1 a fost necesară pentru soluționarea a două adrese trimise în cursul lunii aprilie de către Liceul Tehnologic Mihai Viteazu. În acestea conducerea instituției de învățământ a cerut modificarea numărului de burse de merit pentru anul școlar 2022-2023. Fapt amintit, de fapt, în cursul ședinței, și de primarul Cristian Merișanu care a precizat că este vorba de o suplimentare cu șase burse, iar aprobarea proiectului de hotărâre este necesara pentru ca ele să poată fi plătite.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii