Vulcan. Bătaie de joc

Vulcan. Bătaie de joc

Timp de citire: un minut

Nu cred că ar fi cineva care să spună despre cei de la Serviciul Public de Salubrizare-Vulcan că nu-și fac treaba. Fie că e vorba despre muncitorii care fac fel de fel de lucrări, cum ar fi și repararea scărilor din oraș, fie despre personalul de la mătură.

Pe cei cu

mătura îi vezi zilnic. Lor li se datorează faptul că Vulcanul arată curat. Dacă mai vezi ici-acolo câte o hârtie, un pet, grămezi de coji de semințe sau mai știu eu ce, asta nu li se mai datorează lor. Sunt încă destui nesimțiți cărora le este greu să se deplaseze până la un coș de gunoi. Nu am auzit până acum ca vreun specimen de acest fel să fie încălțat cu o amendă, asta deși chiar și perimetrul de lângă băncile vecine cu sediul poliției locale este uneori plin de coji de floarea soarelui.

Ceva deosebit

mi-a fost dat să constat, lângă Prelata Verde din Piața agroalimentară, în dimineața zilei de joi, 28 martie, în drum spre ședința ordinară de consiliu local. O măturătoare de la serviciul de salubrizare nu s-a mai putut stăpâni și a răbufnit cum unii cetățeni își bat joc de ea și colegii ei. Cum să-mi bag mâna în coșul acesta? Mi-a spus ea revoltată și m-a invitat să mă uit în interiorul coșului.

M-am uitat

și am văzut câteva ouă sparte aruncate dinadins acolo. Cam avea dreptate femeia. Cui i-a greșit, încât să fie nevoită să-și bage mâna în coș, ca să ia „rahatul” altuia? Cineva a încercat să mă facă să cred că ar ouăle sparte ar fi fost aruncate de un cetățean beat care le scăpase pe jos. Numai că a avut altcineva grijă ca să-mi spună cine e vinovatul. Omul era în apropiere, și el precupeț în piață, nu a zis nimic, așa că, m-am gândit eu, e posibil ca nu mai recidiveze.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii