De câteva zile, muncitori ai Primăriei Vulcan au luat cu asalt bălăriile de la pârâul Mohora, care, lăsate în voia lor, au devenit o adevărată junglă citadină. Oamenii nu au intervenit cu macete, ci cu utilaje și unelte de care dispun lucrătorii care se apucă de o lucrare ca asta.
Operațiunea
se desfășoară pe tronsonul de albie din care apa iese din canalul prin care a curs captivă după ce n-a mai văzut lumina de la A-urile de pe Traian. Se curăță cu simț de răspundere. Simț care sper să nu dispară în perioada următoare. Pe porțiunea betonată din preajma brutăriei Kenan se vede deja rezultatul. Apa, un pic cam tulbure – asta e o altă poveste -, își vede în liniște de drum fără să mai fie stânjenită de buruieni și alte mizerii.
Mult mai
mult de lucru și mai greu, dată fiind adâncimea albiei, va fi de la podul de peste DN 66A în jos. Aici, deocamdată, doar că s-a scurmat un pic, ca să zic așa. Un cetățean cu care am vorbit joi după amiaza mi-a zis că se lucrează, într-adevăr. Ceea ce nu-i rău, mai ales că, de la pod la F-uri în jos, bălăriile au depășit înălțimea a doi-trei oamenii așezați pe umeri unul peste altul. Este de așteptat ca lucrarea începută să continue, iar important este rezultatul. Pare-se că imboldul aceasta neașteptat de a face curățenie pe Mohora s-ar datora vizitei la primărie făcute de un funcționar de la Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani. Nimic rău în asta, după cum se vede.







