Un proiect de hotărâre din cele aflate la ordinea de zi a ședinței ordinare din 24 aprilie a Consiliului Local Vulcan a trecut la limită atunci când a fost supus plenului. Un singur vot a lipsit, pentru ca el să fie respins.
Proiectul
prevedea trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Vulcan a unor puncte termice cu rețelele aferente. Este vorba de punctul termic nr.10 în suprafață desfășurată de 331 mp, teren aferent 340 mp, situat pe strada Traian, în imediata vecinătate a Școlii Gimnaziale nr.6. Celălalt este punctul termic nr.11 de pe Aleea Crizantemelor, între blocurile 8T și 9T, cu o suprafață desfășurată de 212,17 mp și suprafață desfășurată de 214 mp. Motivul trecerii este menționat la art.1 al de acum hotărârii de consiliu local: „Se declară încetarea interesului public asupra bunurilor, identificate în anexa nr.1 la prezenta hotărâre”.
În raportul
de specialitate se mai precizează că „În prezent acestea (punctele termice-n.a.) nu mai funcționează și nu mai îndeplinesc funcțiunea de puncte termice, aflându-se la această dată în administrarea Consiliului Local al municipiului Vulcan, iar pentru rezolvarea solicitărilor persoanelor juridice, care doresc să desfășoare o activitate economică în aceste imobile, este necesară în prealabil trecerea acestora din domeniul public în domeniul privat al municipiului Vulcan. Astfel aceste imobile vor putea fi închiriate, concesionate sau vândute prin licitație publică, sau date în administrare și folosință gratuită, după caz, în condițiile legii”.
„Toate punctele
termice trebuie rezolvate din acest punct de vedere”, a menționat primarul Cristian Merișanu înainte ca proiectul de hotărâre să fie votat. Votul a fost unul surpriză. Au existat nouă abțineri, dar proiectul a trecut cu zece voturi „pentru”. Abținerile au fost cele ale consilierilor PNL, șase la număr, unul de la PSD și două de la AUR. Consilierul AUR Florin Govor s-a înfuriat pe colega sa Adriana Turcilă care a votat „pentru”. Dacă aceasta s-ar fi alăturat colegilor săi, ar fi ieșit zece abțineri, iar proiectul nu ar fi trecut. De fapt, între președintele AUR și Adriana Turcilă există de mai multă vreme un conflict, Florin Govor acuzând-o că face jocul PSD-ului.