Pe strada Preparației din Vulcan s-au rezolvat, în fine, problema cu apa de canalizare care nu mai ajungea în magistrală și aceea a iluminatului de noapte.
A mai rămas,
totuși, una care e posibil să fie remediată odată ce vremea se încălzește. E vorba de gropile de asfalt, care, de fapt, au apărut cam pe toate străzile și aleile din oraș. Dar este o speranță de bine. La “ordinara” din februarie, Cristian Merișanu i-a informat pe consilierii locali că primăria a achiziționat cantitatea de material necesară, așa că, odată ce vremea va permite, se va purcede la peticirea străzilor. În privința asfaltării traseului dintre giratoriul de la Dincă și Iscroni a DN66 administrația publică locală și-a pus mari speranțe în proiectul Green Line. Deocamdată, lucrarea este scoasă la licitație, așa că vom vedea ce va ieși.
Am auzit
de la o persoană care a fost de față când s-a remediat conducta care dă în magistrala de canalizare că cineva dintre cei veniți să remedieze problema a încercat să le dea prosteală. Că apa neagră care ieșea din conducta spartă și se ducea la vale nu era de canalizare, ci de la zăpada care s-a topit. “Măi, frate, așa fraieri ne cred?”, s-a mirat sincer cel căruia i se explicase. “În fine, bine că am scăpat de beleaua asta!”, a încheiat omul. S-a rezolvat, apoi, și chestiunea iluminatului nocturn de pe Preparației.
Situația cu bezna
existentă pe strada aceasta a fost sesizată primăriei la sfârșitul lunii ianuarie. Cel care a reclamat a primit răspuns în 14 februarie. I s-a explicat că, în 25 ianuarie, au defectat doi stâlpi și că, odată cu ei, s-a dus și cablul de alimentare. Ca atare, a fost liniștit omul, situația va fi remediată în intervalul 20-28 februarie. Ceea ce s-a și întâmplat. Acum, că becurile ard până la pod, poți merge mai liniștit pe Preparației. În caz că sare careva să-ți tragă una și să-ți curețe buzunarele, poți să-l vezi și știi cui să-i mulțumești.
Gheorghe OLTEANU
P.S. Aș vrea să amintesc și de alți doi stâlpi, unul deja la pământ și altul care dă să cadă, cel de la blocul 105 de pe Nicolae Titulescu și cel de pe Aleea Crizantemelor, despre care, am înțeles, se știe și la primărie.







