Părinții și bunicii copiilor care se jucau, vineri, 21 iunie, în părculețul din fața blocului 1M de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan au fost, pur și simplu, oripilați văzând cum a fost mutilată una dintre figurinele amplasate aici puțin înainte de Ziua Copilului.
Figurinele
înfățișând poarta de intrare într-o cetate, câțiva ostași, o balistă și un dragon sunt realizate din spumă poliuretanică, pictată, apoi, cu măiestrie. Cineva își dăduse cu părerea c-ar fi groaznice și că i-ar speria pe copii. Fals, după cum am scris la vremea respectivă, mai ales că sunt jocuri video și desene animate care îi ridică părul în cap și unui adult. Și am exemplificat asta prin poza în care o fetiță își mânca liniștită înghețata stând în brațele ostașului de la balistă.
Ce aș putea
să zic în privința ostașului rămas fără mâini? Să fi fost din greșeală sau a fost vorba de un act premeditat? Nu pot să-mi sau seama, dar e clar că autorul/autorii trebuie identificați și trași la răspundere. Asemenea acte de vandalism nu trebuie nicidecum să fie tratate cu duhul blândeții, cum se întâmplă de obicei. Ceea ce s-a petrecut în părculeț i-a revoltat mult pe vulcăneni, iar reacția lor am văzut-o din comentariile la postarea mea de pe Facebook. Vom ajunge, oare, să-i cunoaștem pe vandali?