În luna ianuarie (vezi data de pe fotografie) am relatat despre spărtura de pe porțiunea de trotuar din fața blocului B53 de pe strada Nicolae Titulescu din Vulcan. Blocul cu fosta alimentară, cum era el cunoscut.
Înlăturarea asfaltului
nu s-a făcut întâmplător. Cred că, în acest loc, ar fi urmat să fie montat încă un cămin pentru rețeaua de canalizare nouă care fusese introdusă în zonă. Se vede asta după modul în care a fost trasat locul care urma să fie decopertat. Nu pot să știu ce s-a mai întâmplat după aceea, dar căminul nu a mai fost construit, iar porțiunea deteriorată nu a mai fost reparată. În ianuarie, după ce am relatat povestea, adâncitura a fost umplută cu nisip, și salut!
Nisipul s-a
dus, iar acum locul arată la fel ca înainte. Asta e promisiunea constructorilor și a SC Apa Serv SA de a aduce la starea inițială fiecare bucată de teren pe care s-a mers cu canalizarea. Nici în Coroiești nu s-a făcut mai nimic la sesizările asemănătoare apărute în ziar. Podețul despre care aminteam în urmă cu puțină vreme stă sprijinit în același popic de lemn, asta deși proprietarii locuinței în dreptul căreia se află podețul au reclamat de câteva ori situația. Au fost liniștiți că se va remedia, dar nu li s-a zis când.