Există un singur epitet, acela de splendid, pentru spectacolul de Crăciun desfășurat în seara zilei de 21 decembrie 2025, în Parcul „Avram Iancu” din Vulcan. Și asta nu numai, pentru că, de această dată, tot ce s-a pregătit și pentru copii, și pentru cei mari, a avut loc într-un spațiu mult mai larg, în comparație cu părculețul din fața blocului 1M de pe bulevard, ci, mai ales, în ceea ce privește programul în sine al acțiunii.
Mai întâi,
pe scenă au urcat Craii și brundușii din Dealu Babii, urmați de colegii și prietenii lor din totdeauna din Paroșeni. De admirat la cele două trupe sunt modul în care se străduiesc să ducă mai departe tradițiile seculare de Crăciun și atenția continuă a „bătrânilor” de a le întineri. Bună treabă, iar asta dă certitudinea că tot ce-i legat de moștenirea străbună va dăinui pe mai departe.
Legat de ceea
ce am revăzut pe scenă mi-a amintit de ceva nostim petrecut în anii în care o echipă de specialiști japonezi trebăluia la modernizarea grupului IV de la termocentrală. Era tot așa, în ajunul Crăciunului, iar conducerea sindicatului i-a adus pe craii și pe brundușii din Paroșeni, ca să vadă și asiaticii ce tradiții de iarnă super avem noi. Nu prea înțelegeau ăștia care-i manevra, priveau parcă în gol, dar, brusc, au devenit interesați, iar privirile li s-au luminat, când i-au văzut pe crai scoțându-și săbiile. Numai că le-a căzut imediat fața când, după ce și-au lovit metalele de câteva ori, băieții au căzut la pace și le-au vârât în teacă. Japonezii se așteptau, probabil, la ceva spectaculos, sânge, burți spintecate, ceva gen samurai, dar nimic din toate astea. Nu știu dacă le-o fi explicat careva cum e cu tradiția asta, dar e clar că mulți dintre ei au rămas nedumeriți.
Partea din
spectacol care i-a fermecat, pur și simplu, pe copii a fost aceea în care personaje din poveste, Crăiasa Zăpezilor, soții șoricei Minnie și Mickey, Rilă Iepurilă, ajuns mare vrăjitor, și gonflabilul Stitch, au purces în căutarea lui Moș Crăciun ascuns, împreună cu elful lui de serviciu, nu se știe unde de o ființă malefică. Până la urmă, eforturile personajelor de poveste au fost încununate de succes, dar nu fără ajutorul și entuziasmul copiilor care-i sorbeau din priviri și cântau, împreună cu ei. A fost minunat, iar pentru asta actorii de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani, care le-au dat viață și care de fiecare dată vin cu ceva nou, au meritat pe deplin aplauzele. La sfârșit de tot, fiecare copil a urcat pe scenă și a avut posibilitatea să-i spună moșului o poezie și să se fotografieze cu el. Imortalizarea secvenței pe camera telefonului mobil au făcut-o, cum era firesc, mămicile celor mici.









