La începutul săptămânii viitoare vor începe lucrările de reabilitare a Drumului Județean 687 între Sântuhalm și Hunedoara.
Trebuie spus că, la sfârșitul lunii trecute a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare pentru porțiunea de 2,26 kilometri din acest drum județean, între Sântuhalm și Hunedoara, iar în aceste zile se fac măsurători și organizarea de șantier.
Contractul de lucrări a fost câștigat de firma Viva Construct din Deva.
Reabilitarea Drumului Județean 687 Sântuhalm – Hunedoara, sector: km 7+830 – km 10+090, lungime: 2,260 kilometri, prevede reabilitarea a peste 28.000 de metri pătrați suprafață carosabilă, reabilitarea și amenajarea a peste 4.000 de metri pătrați de trotuare, montarea unor parapeți metalici pe 670 de metri și reabilitarea unui podeț tubulat. De asemenea, pe o anumită porțiune partea carosabilă va fi amenajată pentru patru benzi de circulație.
Contractul, în valoare totală, fără TVA, de 3.436.856,59 lei, a fost câștigat de firma Viva Construct SRL Deva.
Pentru această licitație au depus oferte opt firme. În final, Viva Construct împreună cu trei subcontractanți, Raisa Style SRL Deva, Staicons SRL Băile Herculane și Betorom Construct SRL Șoimuș, și-a adjudecat licitația.
Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2015.
Mihaela PETROȘAN









