Alina Gorghiu, deputat şi co-preşedinte PNL, a participat miercuri, 2 decembrie a.c., la emisiunea X-Press, moderată de Sabin Orcan şi difuzată de B1 TV. În cadrul emisiunii, a cărei temă a fost reforma clasei politice, co-preşedintele PNL a intrat în dezbatere alături de moderator şi jurnalistul Silviu Mănăstire.
În timpul emisiunii, Alina Gorghiu a menţionat resursa de cadre bogată, valoroasă, a PNL, moment în care jurnalistul Silviu Mănăstire i-a cerut să nominalizeze cinci nume de liberali care ar putea oricând să vină în prima linie, să înlocuiască foşti sau actuali lideri. Mai exact, să îi înlocuiască pe acei lideri care au probleme de imagine.
Pe lista scurtă, Gorghiu i-a nominalizat pe Ion (Iani) Popa – liderul senatorilor PNL, Ben Oni Ardelean – senator de Timiş, născut în judeţul Hunedoara (unde a şi activat politic o perioadă), Ionuţ Stroe – purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Carmen Hărău – deputat de Hunedoara, Răzvan Horia Mironescu – parlamentar PNL la primul mandat şi Ovidiu Raeţchi – de asemenea deputat.
În privinţa deputatului de Hunedoara, Carmen Hărău, co-preşedintele PNL a vorbit la superlativ. “A venit (Carmen Hărău – n.a.) din biznis în politică şi se bate pentru fiecare loc de muncă din Hunedoara, ceea ce niciun pesedist din judeţul acela nu a făcut”, a spus Gorghiu.
Potrivit datelor prezentatate de publicaţia noastră în luna august 2015, Hărău se numără printre cei mai activi parlamentari.
Carmen Hărău se află în topul celor mai active 15 femei deputat, cu valoarea IAP (Indice agreat al Activităţii Parlamentare) de 89,05, în fapt pe locul cinci, cu 69 de iniţiative legislative, 120 de luări de cuvânt, 95 declaraţii politice, 121 de interpelări şi întrebări şi 12 moţiuni semnate.
În topul PNL la nivelul Camerei Deputaţilor, Carmen Hărău este pe locul cinci, din 177 de membri. În topul Camerei Deputaţilor deputatul liberal de Hunedoara este pe locul 20 din cei 387 de parlamentari, iar la nivelul întregului Parlament este pe locul 37 din 554 de parlamentari. (puteţi revedea articolul integral aici)
Încrederea co-preşedintelui PNL în deputatul Carmen Hărău este confirmată şi de cel mai recent sondaj efectuat la nivelul municipiului Hunedoara. Procentul hunedorenilor care au încredere în Carmen Hărău se ridică la 89,5%, sondajul fiind realizat în perioada 01.10.2015 – 15.10.2015 pe un eşantion de 1.556 de subiecţi din municipiul de pe Cerna.
Înregistrarea emisiunii este disponibilă pe website-ul B1TV (click aici). Declaraţia co-preşedintelui PNL referitoare la Carmen Hărău poate fi văzută la minutul 40:22.