Dănuț Buhăescu urmărește atent lucrările de modernizare în curs de desfășurare la Liceul Tehnologic Retezat și Școala Gimnazială nr. 2 din Uricani. Lucrări efectuate la nivel de calitate ridicat de SC Petra Pam, o firmă de construcții din localitate.
Cum se face, cum nu,
exact în momentul când discutam despre asta cu primarul, în biroul său a intrat doamna profesoară Mihaela Tetileanu, directorea liceului. Dumneaei venise, ca să-i solicite sprijinul, în vederea rezolvării problemei ce privește asigurarea cu căldură a liceului în sezonul rece. Diminețile sunt deja răcoroase, iar elevii s-au plâns că le e cam frig. La liceu a fost instalată o nouă centrală pe gaz, iar specialiștii care au montat-o au început să facă, de la începutul acestei săptămâni, probele tehnologice ale întregii instalații.
Dănuț Buhăescu
a pus mâna pe telefon și a vorbit cu cineva din echipa care acționa la liceu. După ce a încheiat conversația i s-a adresat doamnei directoare. I-a zis că vineri, adică astăzi, vineri, când apare ediția de față a ZVJ, problema va fi complet rezolvată și că liceul va avea căldură. Concomitent, am mai aflat, se acționează la automatizarea și reglarea pompelor de căldură de la sistemul de încălzire centralizată al clădirii liceului.